La mijlocul anilor ’80, un creştin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă din oraşul Taşkent. Acolo a văzut un musulman care, cu mare evlavie şi neîncetat se închina şi aprindea lumânări în faţa icoanei Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înjghebat o discuţie şi musulmanul i-a împărtăşit minunea pe care a săvârşit-o cu el Sfântul Nicolae. Într-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar lângă el, a auzit un urlet de lup. În câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. În disperare, musulmanul a strigat: „Dumnezeule rusesc şi Nicola, ajutaţi-mă!” Şi deodată a început să sufle un vânt puternic şi s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor şi, ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă.

Când vântul s-a potolit, musulmanul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis: „Caută-mă în biserica rusească”... şi a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare şi bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul” care l-a salvat noaptea în stepă. (Monahia Pelaghia)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 16)