Cum să-ți schimbi viața din temelii – minunea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul
În clipa când citeam poezia ce era scrisă pe spatele fotografiei, pe care Stareţul o trimisese mamei sale îndată după călugăria sa, ceva s-a schimbat înlăuntrul meu. Am început să plâng cu suspine, inima mi s-a înmuiat şi printre lacrimi spuneam: „Dumnezeul meu, ajută-mă şi pe mine ca pentru rugăciunile Sfântului Stareţ Paisie, să devin monah!”.
Domnul Gheorghe Nicolau din Atena mărturiseşte: „Într-o duminică din luna octombrie a anului 1996, am mers împreună cu un prieten de-al meu la Mănăstirea „Sfântului Ioan Botezătorul”, din Karea, ca să participăm la Sfânta Liturghie. Voiam să fac parastasul de un an al mamei mele. Era pentru prima dată când mergeam la biserică după mulţi ani de zile. Când s-a terminat Sfânta Liturghie, am mers la pangarul mănăstirii, unde am văzut o carte a Părintelui Paisie. În acea clipă, inima mea a tresărit. Îndată am cumpărat acea carte şi, întorcându-mă acasă, prima mea grijă a fost să o citesc. În clipa când citeam poezia ce era scrisă pe spatele fotografiei, pe care Stareţul o trimisese mamei sale îndată după călugăria sa, ceva s-a schimbat înlăuntrul meu. Am început să plâng cu suspine, inima mi s-a înmuiat şi printre lacrimi spuneam: «Dumnezeul meu, ajută-mă şi pe mine ca pentru rugăciunile Sfântului Stareţ Paisie, să devin monah!». Nu mă gândisem mai dinainte la aceasta, ci cuvintele au ieşit singure.
Lucrul minunat este că acum, dupa şase ani de la acea întâmplare, mă pregătesc să devin monah. În timp ce citeam cartea, am pierdut pentru câteva secunde noțiunea timpului și a spațiului și l-am văzut pe Sfântul Stareţ Paisie ţinând-o de mână pe mama mea. Atunci m-am cutremurat, pentru că ceea ce vedeam mi se părea a fi realitate. Aceasta am povestit-o unui stareţ îmbunătăţit care mi-a spus că aceasta fusese o vedenie adevărată, iar nu o nălucire diavolească. După aceea am început să merg la biserică în fiecare duminică şi în sărbători. Cu puţin înainte de Crăciunul anului 1996, când m-am mărturisit pentru prima dată în viaţa mea, am simţit o bucurie negrăită. Niciodată nu mai simţisem o bucurie atât de mare. Numai Hristos poate aduce pacea în suflet. În luna mai a anului 2002 m-am învrednicit să mă închin la «Panaguda» [n.red. – numele chiliei athonite în care a viețuit o perioadă îndelungată Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul]. În timpul cât am stat acolo, am simţit în repetate rânduri o mireasmă negrăită”.
(Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 350-351)