Mărturie din 1939: Sfântul Milos şi oul de Paşti

Câteva luni mai târziu, în dimineaţa de 10 noiembrie, fără nicio pricină deosebită, oul a căzut din colţul icoanei casei şi s-a spart cu zgomot răsunător. În mijlocul fragmentelor de coajă am găsit un mic medalion de ceară, oval, cu silueta unui ierarh îmbrăcat cu omofor şi cu felon, cu Sfânta Evanghelie în mână şi cu numele „Aghios Milos” (Sfântul Milos) gravat cu majuscule în jurul siluetei. Pe partea opusă, fără inscripţie, era chipul familiar al Sfântului Stelian care ţine în braţe un prunc.

Sfinţii se descoperă în chip minunat astfel că, într-o primăvară, fiind în Patras, Grecia şi căutând un interviu pentru St. Andrew’s Journeys (toamna lui 2004), angajaţii de la Road to Emmaüs au băut cafeaua cu doamna Smaragda Pavlu, de origine din Patras, a cărei surprinzătoare povestire pascală a constituit punctul de atracţie al vizitei noastre. Ezitând la început în ceea ce priveşte înregistrarea poveştii, la îndemnul duhovnicului, Smaragda a acceptat să ne vorbească.

***

Se întâmpla în Joia Mare din 1939, când sora mea, Fotini şi cu mine eram copii. Joia Mare era ziua în care vopseam ouăle de Paşti, iar noi păstrasem pentru acest moment multe ouă din timpul Postului Mare. Patras nu era foarte populat în acele vremuri; aveam nişte teren pentru găini în spatele casei, iar în anul acela aveam o puicuţă nouă printre păsări. În dimineaţa Joii cele Mari, a făcut primul ei ou – după care a murit imediat. Ne-am mirat foarte, fiindu-ne milă de ea. Aşa că am luat oul şi l-am pus cu celelalte, ca să le vopsim cu roşu pentru Paşti.

În Sâmbăta Mare, ouăle au fost binecuvântate la biserică, în parohia Sfântului Dionisie de pe strada Astings, iar după Liturghia pascală am ales un ou pentru a-l pune în colţul cu icoane, ca binecuvântare pentru tot anul. La acest Paşti am ales oul puicuţei care murise şi l-am pus în colţul în care se află icoana casei.

Câteva luni mai târziu, în dimineaţa de 10 noiembrie, fără nicio pricină deosebită, oul a căzut din colţul icoanei casei şi s-a spart cu zgomot răsunător. În mijlocul fragmentelor de coajă am găsit un mic medalion de ceară, oval, cu silueta unui ierarh îmbrăcat cu omofor şi cu felon, cu Sfânta Evanghelie în mână şi cu numele „Aghios Milos” (Sfântul Milos) gravat cu majuscule în jurul siluetei. Pe partea opusă, fără inscripţie, era chipul familiar al Sfântului Stelian care ţine în braţe un prunc. Ne-am dat seama că în conţinutul oului uscat se realizase o icoană nefăcută de mână omenească. I-am întrebat pe toţi cei pe care îi cunoşteam cine era Sfântul Milos, însă nimeni nu a auzit de el, nici măcar preotul.

Toată lumea din familia noastră a văzut această iconiţă minunată care provenea din ou. Ştiam toţi că Sfântul Milos a venit la noi, aşa că ne-am rugat lui. Vreme de un an după aceasta, oamenii au venit la noi să se închine la această icoană. Astfel, casa noastră a devenit un fel de sfânt locaş public. După aceasta, Grecia a fost ocupată. Era în 1940, când italienii au bombardat Patrasul. Mulţi au fugit ca să se adăpostească în casa noastră, pentru ajutorul icoanei. Şi, cu adevărat, casa a fost una din cele care au rămas în picioare după bombardament.

Toţi bărbaţii din familia noastră au plecat să lupte împotriva ocupanţilor italieni şi germani şi fiecare a luat, ca protecţie, puţin din coaja oului spart – cusut într-o bucăţică de pânză. În timpul războiului, vecinii noştri au pierdut câte unul, doi, trei, chiar și toţi bărbaţii din familie, însă niciuna dintre rudele noastre nu a fost omorâtă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sau în timpul războiului civil care a urmat. Au căzut bombe în jurul lor, gloanţe şi explozii au lovit soldaţii de lângă ei, însă ei au rămas teferi. Încă o dată, au fost singurii dintre camarazii lor rămaşi neatinşi, iar noi ştim că aceasta a fost pentru rugăciunile Sfântului.

În Grecia, la vremea aceea, femeile noastre aveau încă prunci acasă şi, întrucât era nevoie de medici pe front, de multe ori noi ajutam pe cei din sat. Când vecinele aveau naşteri grele, sora mea şi cu mine luam iconiţa pentru a le binecuvânta. Ne rugam Sfântului Milos şi Sfântului Stelian şi naşterea era întotdeauna mai uşoară, iar pruncii erau fără probleme. De mai multe ori, femeile care au avut hemoragii în timpul naşterii au fost ajutate după ce au fost binecuvântate cu iconiţa. Hemoragia se oprea, pur şi simplu. Nimeni nu a murit după ce s-a închinat la icoană.

Însă cine era acest Sfânt Milos? Niciunul dintre noi nu ştia despre el. Am întrebat multe persoane învăţate şi pe mulţi preoţi, însă nimeni nu a auzit de el – aceasta până acum 20 de ani, în momentul în care un creştin evlavios din Atena, care venise să se închine la icoană, a povestit întâmplarea unui tânăr teolog. Teologul auzise despre Sfântul din ou în noaptea de 9 noiembrie și s-a însufleţit de dorinţa de a şti cine este. A doua zi dimineaţă, cum citea numele sfinţilor zilei din Minei, pe 10 noiembrie a văzut: „Astăzi se face pomenirea Sfântului Milos (sau Melisios), făcătorul de minuni, mucenic şi ierarh din Persia”.

El a descoperit că Sfântul Milos era un episcop din secolul al IV-lea din Babilon, hirotonit după ani de asceză în pustie de către Episcopul Ghenadie din Persia (Iranul de azi). Biserica persă era profund încurcată în crimă, păcat şi trândăvie, iar încercările lui Milos de a corecta poporul au rămas literă moartă. Avertizându-i că Îl sfidau nu numai pe Dumnezeu, ci şi Statul, îi îndemna la pocăinţă înainte ca ale lor crime să aducă mânia autorităţilor civile asupra lor. Ei l-au luat în râs. Văzând că situaţia lor era disperată, i-a anunţat că avea să plece şi să se întoarcă numai după ce vor primi o pedeapsă severă pentru nelegiuirile lor. Atunci, Sfântul Milos a plecat în Ţara Sfântă – unde a vieţuit timp de doi ani cu Sfântul Ammon, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. Populaţia rebelă a fost imediat pedepsită: guvernatorul Babilonului i-a trecut pe mii dintre ei prin tăişul sabiei şi a slobozit asupra lor un batalion de trei sute de elefanţi care a nimicit totul în trecerea lor.

Când Sfântul Milos s-a întors, a început să pună iarăşi temei credinţei celor care supravieţuiseră. Reuşita lui a fost salutată în toată Persia cu aclamaţii, dar şi cu pizmă – iar în anul 357, el şi alţi patru membri ai eparhiei lui au fost întemniţaţi. Cei care erau cu ei au fost ucişi cu pietre, în timp ce Sfântul Milos a fost mai întâi torturat, apoi folosit ca hrană vie pentru vânătoarea mai-marelui locului şi a fratelui acestuia. Înainte de a muri, străpuns de săgeţi, a prorocit că cei doi executori vor pieri în acelaşi fel. Puţin după aceea, vânând în pădure, un cerb s-a năpustit asupra lor. Fiecare dintre cei doi fraţi şi-a slobozit săgeata, doar spre a o înfige unul în inima celuilalt.

Teologul a fost atât de mişcat de povestea auzită  în chip proniator în ajunul propriei sărbători a Sfântului, încât a întemeiat Frăţia Sfântul Milos pentru ortodocşii din Patras şi a zidit o biserică închinată Sfântului Milos, spre slava lui Dumnezeu.

Ultimele din categorie