În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare, la utrenie, se prăznuieşte Imnul Acatist al Presfintei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Acest imn este de fapt modelul tuturor acatisetelor pe care le avem noi astăzi. Această sărbătoare a fost rânduită în Biserică întru aducerea aminte de grabnicul ajutor pe care ni-l oferă Maica Domnului atunci când îi cerem ajutorul. Originile ei merg până departe, în veacul al VII-lea, când patriarhul Serghie al Constantinopolului a fost povăţuit de însăşi Maica Domnului pentru a citi acest acatist în biserică şi pentru a feri astfel cetatea de năvălirea turcilor.

Dar ce însemnătate mai are pentru noi această sărbătoare? Şi de ce tocmai acum? De ce acum, când ne apropiem cu paşi repezi de săptămâna Sfintelor Pătimiri? De ce într-o sâmbătă? Şi de ce înainte de duminica în care ne aducem aminte de Sfânta Maria Egipteanca?

Pentru că drumul a fost lung şi obositor. Pentru că am căzut de multe ori între tâlhari, pentru că am însetat şi n-am alergat la izvorul de viaţă dătător, pentru că am flâmânzit şi am preferat să ne hrănim doar cu surogate, pentru că atunci când a fost nevoie să arătăm că suntem dreptslăvitori (orto-docşi) ne-am ascuns în comoditatea ne-mărturisirii (e mai comod să închizi uşa, aşa, numai un pic, cât să rămână Hristos de partea cealaltă, nu?), pentru că atunci când ne-a îndemnat să-I chemăm Numele, pentru ca El să vină şi să se sălăşluiască în inimile noastre, noi am preferat din nou să rămânem singuri, pentru că atunci când am avut şansa de a ne adăposti la umbra Crucii, am fugit cât am putut de ea şi mai ales pentru că atunci când am vrut să ajungem în vârful Scării fără să depunem prea multefort (sau fără niciun efort) am căzut şi ne-am slăbănogit cu totul.

Suntem la pământ, poate chiar în genunchi. Dar încă mai avem puls, inima încă mai bate, iar mâinile, cu un ultim efort, le putem înălţa spre cer pentru a cere ajutorul Maicii Domnului să ne întărească. Şi ea nu întârzie niciodată. Chiar acum (fiind zi de sâmbătă) ţi-i trimite pe mucenici în ajutor. Să le urmezi exemplul, chiar dacă prigonitorul tău nu a fost altcineva decât îndărătnicia ta de a te încrede în propriile tale puteri. Ei au biruit, tu de ce n-ai face-o? Dar tu tot nu îndrăzneşti să crezi că Dumnezeu te iubeşte. Maica Domnului tot nu te lasă. Mucenicii ţi s-au părut atât de departe de tine? Bine, spune ea, uită-te la Maria Egipteanca, şi hai, aşa cum eşti, aruncă-te în braţele Lui şi în braţele mele, şi mergi şi tu pe Golgota. Căci acolo te aşteaptă Învierea! Acolo e mormântul cel plin de Înviere! De acolo izvorăşte apa cea vie! Acolo este ospăţul cel mare! Pe lângă Crucea pe care o duce tot pentru tine în spate, va găsi loc în braţele Sale să te ducă şi pe tine, atunci când vei fi căzut de tot la pământ, fără de nădejde.

Iată de ce cântăm Imnul Acatist al Maicii Domnului! Pentru a-L „şantaja” pe Dumnezeu. Maica Domnului le-a spus celor prezenţi la nunta din Cana Galileii, şi prin ei, nouă tuturor: „Faceţi tot ce vă va spune!” Eu m-am înstrăinat atât de mult de Tine, Doamne, dar Tu ai spus „Pe cei care vin la Mine nu-i voi scoate afară”. Aşa-i că Tu eşti Om de cuvânt şi Îti respecţi promisiunile?