Primul lucru pe care trebuie să îl facă creştinul înainte de a posti, pentru a începe vindecarea sufletului său, este să se împace cu toţi semenii, căci Dumnezeu este iubire şi porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Una din legile iubirii se numeşte iertare şi, împlinind-o, vom înfrânge mânia.

În ultima Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14-15). Pentru a fi numiţi „fiii Tatălui Ceresc”, trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc (Matei 5, 43).

A răsplăti binele cu răul este lucrare diavolească, a răsplăti răul cu rău este lucrare dobitocească, a răsplăti binele cu bine este lucrare omenească, iar a răsplăti răul cu bine este lucrare dumnezeiască şi virtute creştinească.

Prin iubire şi iertare biruim mânia, din care izvorăsc atâtea rele, iar prin post secăm fântâna otrăvitoare a atâtor patimi aducătoare de moarte. Referitor la aceasta, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Postul cel adevărat constă în reţinerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptăţii, iartă aproapelui tău vătămările, dăruieşte lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reţii din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese” (Despre post, 10).

În Triod, într-una dintre stihirile din Postul Mare, găsim: „Să postim post primit, bine plăcut lui Dumnezeu: postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământ mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit” (Triod, săptămâna I din post, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni).

Apoi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Într-adevăr, îmbuibarea duce adesea la beţie şi lene, iar ele aprind trupul spre desfrânare. Toate acestea, având nevoie de bani, conduc la furt, înşelăciune, avariţie. Cine nu poate dobândi bani, se întristează, se mânie şi invidiază pe cei care au şi, astfel, rezultă păcate mari, a căror urmare este moartea sufletească şi trupească.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim astfel: „Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochii, picioarele şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie, picioarele nealergând spre locuri păcătoase, ochii să nu privească la frumuseţi străine, gura să postească de sudalme şi de vorbiri ruşinoase”.

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împărtăşanie.

Vremea postului este o vreme de bucurie duhovnicească, în care simţi cum te eliberezi din lanţurile patimilor care te ţineau în robie. Numai fariseii erau trişti când posteau, fiindcă o făceau ca să fie lăudaţi de oameni şi nu pentru a se apropia de Dumnezeu, după cum arată proorocul Isaia: „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi” (Isaia 58, 4-8).

Participând la toate slujbele Sfintei Biserici în timpul postului, sufletul şi trupul nostru se vor întări cu puterea harului dumnezeiesc pentru a posti. Rugăciunea împreună cu postul sunt ca două aripi cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

În Psalmi, postul este de folos pentru a ajuta pe cei în suferinţă, vindecându-se de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce” (Psalmi 34, 12).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească. În timpul postului, mâniei dă-i dragoste duhovnicească care se opune urii; poftei dă-i cumpătare şi înfrânare.

Dacă postim, diavolii se îndepărtează, iar îngerul păzitor, plin de bucurie, se apropie de noi. Postul este zid puternic aşezat de Dumnezeu în calea păcatelor, palat al lui Hristos şi cetate a Duhului Sfânt, pavăză a credinţei, semn al dragostei şi întărire a înţelepciunii.