Tot ceea ce facem, să facem cu iubire – doar așa putem tinde către adevărata credință

Adevărata religie creştină transformă şi vindecă. Însă aceasta cere smerenia noastră. Adevărata religie este Iubire. Întotdeauna Îl dorim pe Dumnezeu şi căutăm unirea cu El, pentru a vieţui în lumina Lui. Fără de aceasta, religia este o luptă care ne lasă tulburaţi şi slabi. Săvârşim fapte de evlavie, acte de binefacere, batem metanii. Încercăm multe, însă rămânem confuzi, certăreţi sau deprimaţi.

În ziua de azi, mulţi creştini ortodocşi îşi spun credincioşi – însă, de fapt, nu practică o religie adevărată. Ce vreau să spun? Îngăduiţi-mi să dau două exemple simple.

Cineva vine periodic la biserică. Când vine, face multe închinăciuni, îşi face des semnul Crucii, plânge, sărută toate icoanele iconostasului, face danii generoase bisericii. Altcineva vine mai toate duminicile, de multe ori în timpul săptămânii – şi stă liniştit în fundul bisericii. Cel dintâi, când iese din biserică, începe îndată să se plângă de sănătate şi de celelalte probleme pe care le are. Celălalt, chiar dacă suferă de mai multe afecţiuni, are întotdeauna un zâmbet călduros pe buze şi primul lucru pe care îl întreabă într-o engleză rudimentară este „Sunteţi bine?”. Atunci, cine are adevărata credinţă?

Sfântul Porfirie spune că adevărata religie are drept temei iubirea noastră de Dumnezeu. Nu forma, ci fondul acestei iubiri. El o numeşte Eros sau iubire-pasiune. Părintele spune că atunci când avem felul acesta de iubire pentru Dumnezeu, dobândim harul Lui şi, astfel, vieţuim în lumina Lui. Atunci când avem această lumină, nu mai este întuneric. Noi aflăm bunătatea, indiferent de cele cu care ne confruntăm.

Părintele Porfirie foloseşte pilda unor persoane în vârstă care trăiau într-o peşteră, blocând intrarea, pentru a se feri de vânt. Înăuntru era întuneric şi puţin oxigen. Din acest motiv, s-au îmbolnăvit. Dar când au ieşit de acolo au fost cuprinşi de lumina soarelui şi de aerul curat, prinzând, astfel, puteri. El continuă, spunând că acelaşi lucru se întâmplă atunci când primim lumina lui Hristos. Fără această lumină suntem precum locuitorii din peşteri, în întuneric. Însă odată cu lumina suntem schimbaţi, iar ce era rău devine bun. Întunericul devine uşor de suportat. Aceasta este natura unei adevărate religii.

Putem ţine toate rânduielile, toate posturile, să ne rugăm, sa facem metanii, să ne închinăm, să venim la biserică, să citim Scriptura... şi încă să nu avem adevărata religie.

Spune Sfântul Porfirie: „De multe ori, nici osteneala [nevoitoare], nici îngenuncherile, nici închinăciunile nu atrag asupra noastră dumnezeiescul har. Există Sfintele Taine. Şi, cel mai important este să mergem dincolo de aspectele formale şi să accedem la miezul problemei. Tot ce facem trebuie făcut cu iubire. (…) Avându-L pe Hristos, omul este covârşit de har şi, astfel, vieţuieşte deasupra răului. Răul nu există pentru el. Nu există decât binele care este Dumnezeu, răul neputând exista. Atunci când este lumină, întunericul dispare. Întunericul nu-l mai cuprinde câtuşi de puţin pe acela, întrucât el este în lumină”.

Adevărata religie creştină transformă şi vindecă. Însă aceasta cere smerenia noastră. Adevărata religie este Iubire. Întotdeauna Îl dorim pe Dumnezeu şi căutăm unirea cu El, pentru a vieţui în lumina Lui. Fără de aceasta, religia este o luptă care ne lasă tulburaţi şi slabi. Săvârşim fapte de evlavie, acte de binefacere, batem metanii. Încercăm multe, însă rămânem confuzi, certăreţi sau deprimaţi.

Adevărata religie nu este omenească. Ea este Una cu adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu Cel Întreit în Persoane şi cu lucrarea Sfântului Duh.

Scopul nostru este de a fi una cu El, scop ce are drept temei o iubire înflăcărată pentru El. Această iubire se răspândeşte la toate mădularele Lui. Sfântul Porfirie descrie această iubire ca fiind entuziasm, nebunie, dorire intensă pentru tot ce este dumnezeiesc. În felul acesta atragem harul Lui, suntem transformaţi şi aflăm pacea şi iubirea întru El.

Ultimele din categorie