Bineînţeles că în toate aceste probleme legate de trezvie şi de viaţa duhovnicească, fundamentală este lupta cu egoismul şi cu iubirea de sine (filaftia), ce sunt şi născătoarele tuturor patimilor. Toate patimile, fără nici o excepţie, sunt produse de către egoism şi de către iubirea de sine. Iar acestea două se nasc din mândrie. Aşa deci, Sfinţii Părinţi au ajuns la concluzia că unul este păcatul în lume – nu două, niciodată nu vor deveni două sau mai multe – mândria, ce se împarte în foarte multe ramificaţii. Unul este izvorul răului şi avem foarte multe pâraie, trupeşti şi sufleteşti. Iar aceste ramificaţii se grupează după cele trei părţi ale sufletului în probleme specifice fiecărei părţi.

Părinţii insistă cu privire la mândrie şi mai ales la mândria luciferică a minţii, cum o numesc. Avem multe feluri de mândrie. La ce mândrie se referă Părinţii şi cum se traduce aceasta? Această mândrie îl face pe înger demon, lucru ce chiar s-a întâmplat cu adevărat. Pe om, însă, îl face de două ori demon pentru că noi suntem deja într-un exil, am fost alungaţi din Rai din mândrie, iar această patimă a mândriei ne coboară şi mai jos, în adâncurile iadului. Oricum şi pe pământ viaţa fără Dumnezeu tot exil este. Bineînţeles, după evenimentul Cincizecimii prin care a fost reînnoită zidirea, nu mai este chiar un exil (pe pământ), trăim prezenţa Harului, însă pentru cei ce nu cred în Hristos este încă un exil viaţa aceasta.

De aceea unii trăiesc o stare paradisiacă pe pământ, iar alţii trăiesc începuturile iadului. Aceasta se întâmplă fiindcă ne asumăm o poziţie, fie cu Hristos, fie fără Hristos, în această situaţie de trecere, în această convieţuire care este petrecerea noastră temporară aici pe pământ, iar noi ne înclinăm deseori spre cea mai rea, aceea a egoismului şi a iubirii de sine ce nasc celelalte patimi.

Felul cum Părinţii analizează fiecare patimă în parte este un lucru demn de toată admiraţia şi dau şi leacurile tămăduitoare, adică virtuţile corespunzătoare. Cum să dobândim iubirea, cum să dobândim smerenia, cum să dobândim curăţenia, fiindcă acestea vor atrage şi celelalte virtuţi. Din acest motiv, Sfinţii Părinţi pun aceste virtuţi în centrul atenţiei; pentru că în final aceste virtuţi nu numai că ne vor mântui, ci ne vor şi sfinţi.

Astfel, observăm că în primele veacuri toate textele patristice sunt pline de asemenea învăţături minunate. Au trecut veacurile şi aceste texte rămân neajunse în frumuseţe şi har. Şi Părinţii de mai târziu cu siguranţă că s-au sprijinit pe învăţăturile înaintaşilor, ale ucenicilor Sfinţilor Apostoli şi ale Apostolilor înşişi, pentru a dezvolta şi pentru a cerceta mai bine marile virtuţi luate fiecare în parte, din moment ce marii Părinţi ai pustiului prin Duhul Sfânt, fireşte, le-au descoperit, şi pentru noi le-au aşternut în scris. Acestea, bineînţeles, sunt scrise şi în Sfânta Evanghelie.

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 34-35)

Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința

Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în Iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (4) – Frângerea inimii şi pocăinţa puţin înainte de moarte

Cuvinte simple din Sfântul Munte (5) – Cu rugăciunea lui Iisus batem la poarta milei dumnezeieşti

Cuvinte simple din Sfântul Munte (6) – Prin pocăinţă redobândim darurile

Cuvinte simple din Sfântul Munte (7) – Lacrimile pocăinţei şi Harul Divin

Cuvinte simple din Sfântul Munte (8) – Întruparea Domnului, suprema Smerire

Cuvinte simple din Sfântul Munte (9) – Curăţenia trupului înseamnă smerenie