De-a lungul veacurilor nu a existat un mod unitar, un „tipos”, o dogmă a rugăciunii, ceva neschimbat astfel încât să se roage toţi creştinii cu fraza cutare, cu cuvântul cutare, în modul cutare, fără de abatere. Iar aceasta deoarece rugăciunea în sine nu are limite, stavile sau graniţe. Fiecare se poate ruga cum doreşte. Sfinţii Părinţi, bineînţeles, ne-au condus la un mod concret de rugăciune prin cunoscuta rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”

De asemenea, toţi Sfinţii Părinţi insistă asupra câtorva lucruri importante legate de rugăciune şi de caracteristicile ei

1. Sentimentul păcătoşeniei

Când ne rugăm nu o să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, sfântul”, sau să spunem „pe mine, păcătosul”, iar lăuntric să avem impresia că suntem sfinţi, precum fariseul din Evanghelie. Trebuie să existe în noi sentimentul păcătoşeniei! Această simţire lăuntrică a păcătoşeniei în ceasul rugăciunii, singură poate aduna gândurile. Omul trebuie să aibă sentimentul adânc, conştiinţa că se prezintă în ceasul acela în faţa Domnului şi se compară pe sine cu Hristos şi cu nimeni altcineva. Acest sentiment al comparării cu însuşi Hristos îl goleşte pe om fără însă a-l deznădăjdui, căci Hristos îl smereşte pe om, dar nu îl distruge şi nu îl şterge de la faţa pământului şi nu îl zdrobeşte.

Sentimentul păcătoşeniei – aceasta este o primă caracteristică a lucrării rugăciunii. Căci dacă omul nu are cunoştinţă de sine (aftognosia) nu va dobândi nici cunoaşterea lui Dumnezeu (teognosia).

2. Sentimentul atotprezenţei lui Hristos

Simţim acest lucru în spaţiul rugăciunii; în mod deosebit şi mai viu sentimentul prezenţei lui Hristos îl simţim înlăuntrul trupului nostru. Această simţire este şi mai puternică. Este chiar cea mai înaltă simţire.

Când zice Apostolul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine”, cine trăieşte, adică în locul Său? Însuşi Hristos. „Trăieşte întru mine Hristos”.

Şi cum se face acest lucru? Îl poartă? În ce sens este în el Hristos? Într-adevăr pătrunde trupul lui Hristos; adică trupul apostolului vieţuieşte precum trupul lui Hristos. Fericiţii apostoli şi fericiţii Părinţi ai Bisericii noastre au trăit în felul acesta şi a fost reluată astfel încă o dată viaţa lui Hristos în persoana fiecăruia dintre ei. Au experiat personal petrecerea lui Hristos în lumea aceasta, şi din acest motiv s-au sfinţit şi în această viaţă şi după moarte. Şi bineînţeles că au reuşit acest lucru prin virtuţile dobândite, dar în primul rând prin rugăciune.

De aceea rugăciunea a fost considerată oxigenul sufletului nostru; este cea care, neîncetat, prin intermediul minţii, comunică cu Hristos. Este ca un mijloc de comunicare deschis permanent. Avem un telefon pus pe linie deschisă permanent. Întotdeauna vom putea vorbi şi întotdeauna ne va vorbi Hristos. Este de ajunsă ca urechile sufletului să fie întotdeauna deschise şi luminate, să fie în starea în care pot percepe şi pot interpreta corect poruncă Domnului şi nu să o prefacă voit. Căci există această dificultate a interpretării şi pericolul contrafacerii poruncii dumnezeieşti. Şi toţi au dat importanţă acestei uniri, deoarece rugăciunea uneşte, şi toţi au încercat să se unească cu Hristos. La început unirea este o simplă relaţie, cunoştinţă.

Spunem, de pildă, că ştim că există un mare ora Atena. Credem că există Atena. Vedem şi pe hartă, aici este Atena. Luăm şi o fotografie: Atena imagine din satelit. Apoi luăm o bucată mai mare, una şi mai mare – Partenonul ş.a.m.d. Mergem de la general la particular. Să: vedem şi un video despre oraş, atunci suntem şi mai aproape. Vom vedea şi alţi oameni în video şi suntem şi mai aproape. Dacă vedem aceste lucruri din avion suntem şi mai aproape, ne apropiem şi mai bine de ceea ce înseamnă Atena. Dacă o trecem cu piciorul, dacă vom trăi pentru o vreme aici, ne vom afla şi mai aproape de ceea ce este Atena. Nu există experienţă mai înaltă a unei aşezări decât a trăi cineva în acel loc. Vorbim despre Atena şi ne aflăm înlăuntrul acesteia. Nu este comunicare mai înaltă. Însă nu putem introduce toată Atena înlăuntrul nostru, precum întreg harul lui Hristos poate intra în fiinţa omului.

De aici înţelegem că există stadii ale cunoaşterii şi ale experierii prin intermediul rugăciunii. Iar Sfinţii Părinţi au vorbit foarte mult pe tema aceasta pornind la propria lor cunoaştere de sine, cu sentimentul adânc şi puternic al păcătoşeniei şi cu sentimentul atotprezenţei lui Hristos, căci acest din urmă simţământ înţepeneşte trupul; este dumnezeiasca frică ce înţepeneşte, mortifică; linişteşte trupul, îi opreşte mişcările, îi seacă patimile, aplecarea spre păcat.

„Răstigneşte trupul meu cu frica Ta, Doamne”; zice proorocul David, vrând să spună acelaşi lucru, din experienţa lui, când face această rugăciune. Este vorba de un fior dumnezeiesc ce nu provoacă ceea ce înţelegem noi de obicei prin frică, ci aici înseamnă curăţenia trupească. Frica dumnezeiască nu are legătură cu frica omenească, adică să-i fie cuiva frică şi să tremure tot. Căci şi îngerii au frică de Dumnezeu, în sensul că îl respectă şi îl cinstesc în mod deosebit şi aplică întru totul poruncile Sale. Această stare se numeşte frică dumnezeiască.

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 72-76)

Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința

Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în Iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (4) – Frângerea inimii şi pocăinţa puţin înainte de moarte

Cuvinte simple din Sfântul Munte (5) – Cu rugăciunea lui Iisus batem la poarta milei dumnezeieşti

Cuvinte simple din Sfântul Munte (6) – Prin pocăinţă redobândim darurile

Cuvinte simple din Sfântul Munte (7) – Lacrimile pocăinţei şi Harul Divin

Cuvinte simple din Sfântul Munte (8) – Întruparea Domnului, suprema Smerire

Cuvinte simple din Sfântul Munte (9) – Curăţenia trupului înseamnă smerenie

Cuvinte simple din Sfântul Munte (10) – Smerenia, starea paradisiacă. Mândria, iadul pe pământ

Cuvinte simple din Sfântul Munte (11) – Părinţi în tăcere

Cuvinte simple din Sfântul Munte (12) – Ascultarea cea... încăpăţânată

Cuvinte simple din Sfântul Munte (13) – Ascultare sinceră şi voie ascunsă

Cuvinte simple din Sfântul Munte (14) – Ascultarea în cuget

Cuvinte simple din Sfântul Munte (15) – Relaţia Duhovnic – ucenic

Cuvinte simple din Sfântul Munte (16) – Rugăciunea, unirea cu Hristos