Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad
Doar Hristos ne va izbăvi, iar dacă nu suntem atenţi ne vom condamna singuri. Căci Hristos nu condamnă, doar mântuieşte.
Era cândva un ucenic în ascultare la Bătrânul său, iar acest ucenic, după adormirea sa, fusese condamnat la iad datorită gravelor sale neascultări. Bătrânul, aflat în stare de extaz şi de răpire, peregrina în ceruri, căutându-şi ucenicul. Însă nu l-a găsit. Atunci a cerut Mântuitorului Hristos să îl ducă şi la iad. S-a dus bătrânul în duh şi la iad şi l-a văzut pe ucenicul său într-un mare chin. Era adâncit în foc şi pucioasă până la gât. Îi spuse: „Fiule, aici te-a adus neascultarea ta?”. Ucenicul răspunse: „Da, ce contează?! La urma urmei, stau mai bine decât alţii, căci mă sprijin cu picioarele pe un episcop ce este mai afundat decât mine”.
Adică, în vreme ce episcopul acela era adâncit în iad şi mai mult, şi mai jos, ucenicul se chinuia şi el în focul acela nematerialnic, adică într-o arşiţă sufletească insuportabilă, căci nu este un foc material în iad; dar amărâtul era mulţumit de faptul că păşea pe umerii arhiereului. „O, copile, copile!”, zise suspinând Bătrânul, ca un părinte duhovnicesc ce era. „Nici în iad nu te pocăieşti de păcatele făcute? Nici aici nu te smereşti? Şi acum când te chinui, nu te smereşti? Ce importanţă are că păşeşti pe umerii episcopului?”
Ca şi cum am zice că asta e problema, ce a făcut episcopul. Pentru ceea ce a făcut, nu şi-a luat răsplată sa? A fost cumva nedreptăţit prin aceasta? A nedreptăţit cumva Hristos pe cineva? Precum vedem, toţi îşi primesc răsplata, orice ar spune şi ar crede unii şi alţii. Aceştia prin faptele şi prin răsplata lor, nici nu ne vor salva, nici nu ne vor condamna. Doar Hristos ne va izbăvi, iar dacă nu suntem atenţi ne vom condamna singuri. Căci Hristos nu condamnă, doar mântuieşte. Dar dacă nu suntem atenţi, vom lua fiecare locul nostru cel cuvenit, căci Hristos are răbdare cu noi, dar va veni şi clipa când va trebuie să aplice Dreptatea dumnezeiască. Lucrurile sunt clare. Iar astfel suntem toţi liniştiţi că nu este nimeni nedreptăţit. Hristos însă caută ocazii de care să se folosească pentru a-l salva pe om.
(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 18-19)
Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în IadDumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro