Când avem toate darurile duhovniceşti, se poate ca într-o clipă să le pierdem pe toate printr-o neatenţie. De asemenea, putem cu un simplu gest să le readucem în inimă. Asemenea putere are omul. Precum pot să le alung, aşa pot să le readuc. Iar acest lucru se întâmplă numai prin pocăinţă. Pocăinţa este un dar dat omenirii, iar acest dar a fost dat în timp, în istorie, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, pentru a pune rânduială şi în timpul istoric în sine, adică pentru a duce timpul istoric în veşnicie.

Pocăinţa (metanoia) este cel mai mare dar ce ni s-a dat pe pământ. Şi pocăinţa nu înseamnă doar să nu mai păcătuieşti, înseamnă să întreţinem starea noastră de har. Şi asta tot pocăinţă este. Nu doar să reuşesc să parcurg urcuşul respectiv sau să cobor pe povârnişul celălalt, ci să păşesc bine şi pe drumul drept. Cum se spune, pocăinţa este, când sunt bolnav, să mă fac bine. Însă, pocăinţa este şi să îmi menţin sănătatea dobândită. Fiindcă dacă nu îmi întreţin starea de sănătate, o voi pierde. Iar dacă o voi pierde şi nu mă îngrijesc de ea, voi muri. Iar moartea aceasta mi se va socoti sinucidere. Trebuie, deci, să duc şi lupta să îmi întreţin sănătatea şi să duc şi lupta în caz de boală duhovnicească, să mă fac sănătos.

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 23-24)

Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința

Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în Iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (4) – Frângerea inimii şi pocăinţa puţin înainte de moarte

Cuvinte simple din Sfântul Munte (5) – Cu rugăciunea lui Iisus batem la poarta milei dumnezeieşti