Pe drumul care duce din portul Dafni spre Kareia, pe un platou ce domină partea de apus a Athosului, orice pelerin athonit va întâlni în calea sa Mănăstirea Xiropotamu („pârâul sec”).

Istoricul Ptolemeu (sec. II d.Hr.) afirmă că pe locul mănăstirii de astăzi se afla vechea cetate Stratonikia. Se pare că cetatea a continuat să existe şi în timpul stăpânirii împăratului Iustinian (527-565), dar a fost distrusă de năvălirile arabilor.

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată de împărăteasa Pulheria, care ar fi zidit aici cu banii ei, în anul 424, un mic schit, donând părţi din moaştele celor 40 de Mucenici din Sevastia.

Drept ctitori mai sunt cinstiţi împăraţii Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) şi Roman I Lecapenul (919-944). Cei doi au rezidit mănăstirea, grav avariată la acea dată. Împăratul Roman a dăruit atunci mănăstirii o bucată din Lemnul Sfintei Cruci. Este cel mai mare fragment din lume (31 cm înălţime, 16 cm lăţime şi 2,5 cm grosime) care se păstrează din Lemnul Sfintei Cruci, cu urmele unui piron cu care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Pavel Xiropotamitul

Către sfârşitul secolului al X-lea, în istoria Sfântului Munte apare pomenit numele cuviosului Pavel, descendent al unei familii imperiale bizantine, fiul împăratului Mihail Rangabe al Bizanţului. Se crede că acesta este întemeietorul mănăstirii, fiind pomenit de trei ori în cel dintâi tipicon al Athosului de-abia în anul 970.

Se spune în viața Sfântului Pavel că, atunci când a venit în mănăstire și a cerut să fie făcut călugăr, starețul i-a spus: „Când îți va sta pieptenul în barbă, atunci te voi face călugăr”, căci Sfântul Pavel era spân (în Sfântul Munte este interzisă închinovierea tinerilor fără barbă). Atunci sfântul, luând un pieptene, l-a înfipt în pielea obrazului, zicând starețului: „Iată că îmi stă pieptenul în barbă!”. Văzând starețul dragostea lui pentru Dumnezeu și cunoscând cu duhul că va fi mare, l-a primit și l-a călugărit.

Sfântul Pavel a rezidit din temelie biserica cea mare şi chiliile, cu zidul de apărare. După aceasta, Sfântul Pavel s-a retras în pustie, așezându-se într-o vale, la poalele Athonului, unde a pus început mănăstirii care îi poartă astăzi numele.

Din secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea, Xiropotamu a fost unul dintre cele mai bogate aşezăminte monahale din Sfântul Munte.

Pe vremea ocupaţiei catolice a Bizanţului, mănăstirea a trecut prin crize economice şi incursiuni ale piraţilor. Din pricina unui incendiu devastator care a avut loc în anul 1280, mănăstirea a fost rezidită în 1282 de către împăratul Andronic al II-lea Paleologul. În secolele al XIV-lea şi al XV-lea, atât cârmuitorii bizantini, cât şi cei sârbi au susţinut mănăstirea prin tot felul de donaţii.

Transformată pe la 1407 în mănăstire idioritmică, aceasta decade, cu toate că primise câteva metocuri în peninsula Kasandra, în Halkidiki şi în Macedonia.

Contribuţii româneşti

După căderea Imperiului Bizantin, în timpul ocupaţiei turceşti, mănăstirea a avut de suferit din pricina atacurilor puternice venite din partea otomanilor, din pricina a două incendii din anii 1507 şi 1609 şi a unor neînţelegeri cu privire la stabilirea hotarelor cu mănăstirile învecinate.

Din pricina incendiilor devastatoare şi a prădării mănăstirii, evenimente petrecute în anul 1609, monahii au început să fie trimişi în afara Sfântului Munte spre a aduna sume de bani din Ţările române, purtând cu ei fragmente din Sfânta Cruce a Mântuitorului. În plus, cârmuitorii acestor ţări au fost de acord să doneze sume anuale mănăstirii Xiropotamu.

La Xiropotamu, primul ctitor român a fost voievodul Alexandru Aldea (1431-1436), care a dăruit mănăstirii în 1433 un ajutor anual de 3.000 de aspri. Neagoe Basarab (1512-1521) a zidit acolo o trapeză şi o pivniţă. Alexandru Lăpuşneanu (1552–1561 și 1564–1568) şi soţia sa Ruxandra au refăcut biserica.

Un ctitor de frunte este considerat a fi şi Mihnea Turcitul (1564–1601), care a închinat mănăstirea Plumbuita din Bucureşti, cu toate proprietăţile ei.

Chiar sultanul Selim I (1514-1519) a oferit ajutoare băneşti şi a acordat anumite privilegii tuturor mănăstirilor athonite, dar în chip aparte mănăstirii Xiropotamu. În anul 1611, patriarhul Timotei al II-lea a binecuvântat continuarea vieţii de obşte şi a conferit stareţului dreptul de a purta mantie purpurie. În anul 1671, Methodie al III-lea (1668-1671) a adăugat mănăstirii titlul de „stavropighie”.

Refacerea mănăstirii

Pentru restaurarea mănăstirii, monahul Chesarie Daponte a străbătut între anii 1757-1764 multe din oraşele şi satele româneşti, purtând cu sine fragmentul din lemnul Sfintei Cruci şi părticele din moaştele sfinţilor 40 de mucenici. El a primit danii în valoare de peste 7.500.000 piaştri.

Din banii pe care el i-a depus la Xiropotamu s-a reconstruit katholiconul, între 1761-1763. Tot pe atunci s-a făcut baptisteriul. În anul 1779 s-a ridicat clopotniţa şi mai apoi s-a construit din temelie aripa estică a zidului înconjurător al mănăstirii, s-au cumpărat clopote, iar în 1782 s-a realizat pictura bisericii centrale. La pictura katholikonului au contribuit financiar şi comercianţii greci din Braşov şi, deasemenea, românii şi bulgarii de acolo.

Epoca binefacerilor nu s-a încheiat însă cu Chesarie Daponte, ci ele au urmat în tot acest secol şi după aceea. În general, domnii fanarioţi au ajutat pe cât posibil nu numai mănăstirile greceşti, dar şi metoacele lor de aici, înzestrându-le permanent cu averi, şi având grijă să reînnoiască hrisoavele de danie. Aşa este cazul lui Alexandru Ioan Ipsilanti şi Alexandru Constantin Moruzi, doi domni care au ajutat mult Locurile Sfinte şi în hrisoavele cărora găsim numele domnitorilor de dinaintea lor care au făcut danii la Athos, danii pe care acum ei le-au înnoit. Daniile acestea se continuau din voievod în voievod, asigurând un venit constant pentru Mănăstirea Xiropotamu.

Mănăstirea astăzi

În anul 1952, Serviciul de arheologie elen a restaurat mai multe părţi ale mănăstirii afectate de incendiu. În anul 1974, un alt incendiu puternic a distrus complet paraclisul decorat cu fresce de către renumitul iconograf Panselinos.

Până în anul 1981, în mănăstire se ducea un mod de viaţă de sine. În acel an a fost instalat ca stareţ părintele Efrem Xiropotamitul, ucenic al părintelui Efrem Filotheitul (†1983). Astăzi, stareţ al mănăstirii este arhimandritul Iosif, conducând obştea de aproximativ 25 de călugări.

Date de contact:

Adresă: Xiropotamou Monastery 630 86 Karyes, Mt. Athos, Greece

Telefon: +30 23770 23251

Fax: +30 23770 23733

E-mail: xeropotamou@yahoo.gr