Temnița Sfântului Dimitrie, izvorâtorul de mir

Locuri de pelerinaj

Temnița Sfântului Dimitrie, izvorâtorul de mir

Astăzi, dedesubtul Sfântului Altar se găseşte partea cen­trală a criptei, care a fost şi este până în zilele noastre locaş de cult, având ca principal punct de referinţă capela (în fiecare vineri seara între orele 20:30-22:30, de-a lungul întregului an, se săvârşeşte Sfânta Liturghie - Agripnie), din partea stângă cum coborâm şi care reprezintă exact locul unde a fost martirizat Sfântul Dumitru.

Intrarea în temniţă (criptă) din interiorul Bisericii Sfântului Dimitrie din Tesalonic, se află alături de coloana cu baza pătrată din dreapta Sfântului Altar şi conduce în acel loc unde, conform tradiţiei, Sfântul Dumitru a fost întemniţat, martirizat şi îngropat. Este vorba de partea estică a marii băi romane ce se afla lângă piaţă şi lângă stadion, pentru a fi spre folosinţa atleţilor.

Astăzi, dedesubtul Sfântului Altar se găseşte partea cen­trală a criptei, care a fost şi este până în zilele noastre locaş de cult, având ca principal punct de referinţă capela (în fiecare vineri seara între orele 20:30-22:30, de-a lungul întregului an, se săvârşeşte Sfânta Liturghie - Agripnie), din partea stângă cum coborâm şi care reprezintă exact locul unde a fost martirizat Sfântul Dumitru.

Chivoriul de marmură aflat în centrul criptei este pe lo­cul de unde curgeau aghiazma şi mirul, prin conducte care porneau de la fântână şi de la chivoriul Sfântului. Conduc­tele se vărsau în bazinul de marmură, a cărui bază se vede în faţa chivoriului din criptă.

În criptă sunt expuse diferite vase de lut, sticlă şi metal, în care credincioşii adunau aghiazma şi mirul. În puncte ca­racteristice ale criptei există fragmente de frescă, inscripţii şi sculpturi ce provin în principal din biserica primară din sec. al V-lea. Ele reprezintă pe de o parte veritabile mărturii legate de istoria bisericii „Sfântul Dumitru", iar pe de altă parte evidenţiază importanţa cinstirii de care s-a bucurat dintotdeauna Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Ocrotitor al Tesalonicului şi al întregii lumi.

(Foto) Locul martiriului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie - Catacombele Bisericii Sfântul Dimitrie, Tesalonic, Grecia

(Foto) Acasă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Biserica Sfântului Mucenic Dimitrie din Tesalonic, Grecia

(Protopresbiter Gheorghios Theodoris, Sfântul Dumitru, ocrotitorul Tesalonicului. Ghid pentru închinători, Tesalonic, p. 50)