Născut în secolul al VI-lea, Sfântul Maxim Mărturisitorul alege să părăsească viața obișnuită pentru calea monahală, după ce profesează pentru o perioadă scurtă ca prim secretar al împăratului Heraclie. Nu doar că se călugărește, ci ajunge stareț al Mănăstirii Hrisopoli, refugiindu-se în Africa în timpul invaziei persane. Sfântul Maxim a luptat împotriva eresurilor lui Pyrrhus, fostul patriarh al Constantinopolului, și ale susținătorilor acestuia, care credeau și promovau ideologia monotelită, a unei singure firi a lui Hristos. Din Africa, Sfântul Maxim a ajuns la Roma, pentru a-l convinge pe Papa Martin I să convoace sinodul de la Lateran, condamnându-i pe monoteliți, iar cei doi au devenit victime ale decretului.

Sfântul Maxim a fost arestat, ca și ucenicul său, și au fost aduși la Constantinopol pentru judecată. Cuviosul Maxim a fost exilat în Turcia, iar după un an a fost reaudiat, dar pentru că a refuzat să retracteze, a fost mutat la Perberis. Aduși din nou la audieri, Sfântul Maxim și ucenicul său Atanasie, precum și Anastasie, apocrisiarul roman, au refuzat să se alinieze monoteliților, așa încât le-au fost tăiate limba și mâna dreaptă și au fost trimiși pe coasta de răsărit a Mării Negre, loc în care Sfântul Maxim a stat până ce a trecut la cele veșnice, la vârsta de 82 de ani, bolnav fiind. Multe minuni au fost săvârșite prin mijlocirea și rugăciunile lui.

Teolog desăvârșit, Sfântul Maxim a lăsat o vastă lucrare ce cuprinde exegeză biblică, dogmatică, ascetică, mistică, liturgică și poezie.