Zilele şaguniene 2021: icoane ale Sfântului Andrei Şaguna, oferite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului

Arhiepiscopia Sibiului

Zilele şaguniene 2021: icoane ale Sfântului Andrei Şaguna, oferite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului

    • Zilele şaguniene 2021: icoane ale Sfântului Andrei Şaguna, oferite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului
      Foto: mitropolia-ardealului.ro

În prima zi a manifestărilor dedicate hramului din acest an al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au fost sfinţite o primă parte a celor peste 500 de icoane care vor fi împărţite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului.

Astfel, la zece ani de la proclamarea canonizării marelui mitropolit al Ardealului, în toate bisericile ortodoxe din judeţul Sibiu şi din judeţul Braşov, va exista câte o icoană a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, pentru ca la fiecare prăznuire a sa, în 30 noiembrie, când îl cinstim şi Apostolul românilor, Sfântul Apostol Andrei, preoţii şi credincioşii din eparhie să aducă cinstirea cuvenită celui care a reînfiinţat Mitropolia Transilvaniei.

Slujba de sfinţire a icoanelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost săvârşită luni, 22 noiembrie, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în Catedrala mitropolitană din Sibiu. În sobor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală şi eclesiarhul Catedralei mitropolitante, protosinghelul Emilian Man.

„Icoanele sunt special confecţionate pentru a marca cei zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. În felul aceasta dorim ca generalizarea cultului marelui ierarh să fie asigurată şi prin prezenţa pe tetrapodurile bisericilor noastre a icoanei Sfântului pe data de 30 noiembrie”, ne-a spus pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

Toate icoanele vor fi oferite gratuit bisericilor ca dar al Înaltpreasfinţiei Sale Părinte Mitropolit Laurenţiu.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Citește despre: