Au început înscrierile pentru Tabăra ASCOR Brașov de la Valea Plopului

Arhiepiscopia Sibiului

Au început înscrierile pentru Tabăra ASCOR Brașov de la Valea Plopului

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Brașov organizează o nouă ediție a Taberei de Florii de la Valea Plopului în colaborare cu ASCOR București și ASCOR Sibiu, în perioada 26 – 29 aprilie.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani sunt invitați să petreacă și în această primăvară câteva zile în pridvorul satului românesc, în liniștea slujbelor și în bucuria activităților gospodărești ale locului, alături de părintele Nicolae Tănase și de copiii de la Centrul social Pro Vita. Activitățile vor culmina cu participarea la hramul bisericii din sat, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. 

Părintele Nicolae Tănase a fost, este și va fi tatăl nostru, al asociației, cel care mereu ne primește cu brațele deschise, învățându-ne pe fiecare cum să fim tineri curajoși spre calea căsătoriei, mai buni față de aproapele și - mai ales - că dragostea noastră din suflet, cu cât este mai împărtășită, cu atât este mai mult înmulțită de Dumnezeu. Programul include activități fizice, Sfânta Liturghie oficiată în fiecare zi și iubitele cateheze cu părinții de la Valea Plopului, iar tinerii se adună în acel sătuc regăsind pacea și autenticitatea vieții, care se risipește pe zi ce trece în viața cotidiană din mediul urban. Taberele de la Valea Plopului au devenit pentru noi o tradiție dragă șinădăjduim să dureze multe decenii de acum încolo, a declarat Iustin Lungu-Ailenei, președintele ASCOR Brașov.

Cazarea și masa sunt asigurate de organizatori. Pentru confirmarea locului este necesară completarea formularului de înscriere (https://forms.gle/YDZSdjeCXvGU5LZ67) până marți, 23 aprilie. Persoană de contact: Maria, 0763.555.095.

Citește despre: