A zis odată către unul din părinţi:

– Mare lucru este călugăria! Să dăm slavă Împăratului şi Împărătesei că ne-au făcut fii ai luminii şi ai veşniciei. Că acesta este scopul nostru, să dobândim pe Domnul. Aceasta este tot ce dorim pe pământ. Ei, părinţilor, ce mare dar este fericirea cea de veci!

Zicea iarăşi părintele Veniamin:

– Cincizeci de ani m-am luptat cu gândurile mele şi m-am biruit de ele! Pentru aceasta mă întreb, oare voi vedea eu faţa lui Hristos? Oare voi dobândi îngeri buni în ceasul morţii? Oare voi câştiga atunci pe dulcele Iisus? Că trebuie să dau răspuns de fiecare cuget şi cuvânt.

Odată, l-a întrebat un frate:

– Părinte Veniamin, cum te simţi în chilie?

Iar bătrânul i-a răspuns:

– Ce folos că am linişte în chilie, dacă am tulburare în cap. Că războiul gândurilor nu ne slăbeşte, până ce ne vom muta din cortul acesta.

Altădată, zicea bătrânul:

– Mai de preţ era coliba Sfântului Ioan Colibaşul decât chilia mea. Că eu mă amăgesc de gânduri, de mâncare şi de somn. De aceea zic Sfinţii Părinţi că „somnul mult este icoana morţii”. Ne trebuie multă smerenie, părinte. Că dacă cel dinăuntru nu este călugăr, toate sunt în zadar!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 669-670)