O altă faptă a părintelui Varlaam era milostenia. Urmând exemplul marelui mitropolit Iosif, el împărţea totul la săraci, la văduve şi la elevi. Salariul nu-i ajungea niciodată. De aceea, mereu se împrumuta. Cea mai mare milostenie o făcea însă cu elevii şi studenţii săraci din Iaşi. Zilnic veneau la bătrânul, ca la un adevărat părinte duhovnicesc, şi-i cereau bani pentru taxă, pentru cărţi, pentru gazdă. Iar părintele îi mângâia cu cuvântul şi-i întreba: 

– De cât ai nevoie? 

– De o sută de lei. 

– Iată banii. Dă-mi chitanţă. 

– Părinte Varlaam, când să ţi-i dau înapoi? 

– Lasă, când am nevoie, ţi-i cer eu. Bine că am chitanţa!

Însă bătrânul nu mai cerea niciodată banii înapoi.

Spuneau ucenicii lui că în ziua când lua salariul, se adunau la chilia lui numeroşi elevi şi copii săraci. Căci se anunţau unii pe alţii, zicând: 

– Haideţi la Mitropolie, că astăzi părintele Varlaam îşi ia salariul! 

Nu puţini dintre ei au ajuns oameni învăţaţi, cu banii daţi de părintele Varlaam.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 544)