Altădată, zicea părintele despre păcate:

– Cel dintâi păcat de moarte cu care ne luptăm este mândria, şi apoi urmează neştiinţa, din cauza lipsei de cunoştinţă duhovnicească. Din aceste două păcate se nasc celelalte: beţia, desfrâul, lăcomia, divorţul, uciderea de copii şi minciuna, care le îmbracă pe toate.

Pe un preot l-a povăţuit:

– Beţia, desfrâul, divorţul şi uciderea de prunci, toate se pot combate prin predici bune, rostite de preoţi în biserici, cu orice ocazii. Apoi prin spovedanie, rugăciune, exemplul personal al preotului şi citirea cărţilor sfinte.

Despre lupta cu ereziile şi sectele de tot felul a zis:

– Mai întâi este buna comportare a păstorilor de suflete. Apoi slujbele frumoase făcute cu evlavie, milostenia la săraci şi văduve, predica vie de bună calitate, catehizarea credincioşilor, religia în toate şcolile, inclusiv în facultăţi, deasa spovedanie, vizitarea credincioşilor la domiciliu, cunoaşterea credinţei ortodoxe, sfânta rugăciune şi altele.

Apoi a adăugat:

– Sfintele mănăstiri au avut întotdeauna, în trecut, ca şi astăzi, un rol însemnat în viaţa poporului român şi în apărarea credinţei ortodoxe. Unitatea naţională, ca şi unitatea credinţei, le-au făcut şi le-au apărat, prin ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi. Catolicii, ca să poată ocupa Transilvania şi să tragă pe ortodocşi la uniaţie, au distrus cu tunurile toate mănăstirile şi schiturile, căci mănăstirile şi călugării menţineau unitatea şi Ortodoxia peste Carpaţi şi îi întăreau pe credincioşi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 680-681)