Lumea şi cinstirile ei sunt în chip măiestrit viclene. Când omul săvârşeşte fapte bune, atunci toţi îl cinstesc, însă atunci când este întru necinste, toţi se întorc de la el. Atunci când omul este în bunăstare, atunci are o mulţime de prieteni şi mângâietori ori măgulitori, iar când este în grea încercare, toţi sunt depărtaţi de el. Toţi Apostolii, atunci când Hristos era în cinste şi preţuire, umblau după El, dar atunci când suferea, toţi L-au părăsit şi au fugit departe. Aşadar, nu nădăjdui la bunăstare şi cinste omenească, ci toată nădejdea şi încrederea să le ai în Dumnezeu: zi şi noapte către El, Unul, înalţă-te mereu cu inima şi mintea.

Preţuirea şi slava omenească vin ca urmare a bunăstării, ca umbra după soare. Când soarele străluceşte, atunci este şi umbră, iar când nu e soare, atunci şi umbra se ascunde. Tot astfel şi cei ce sunt întru bunăstare sunt lăudaţi şi cinstiţi de oameni, dar dacă se întâmplă să nu izbândească în ceva, deîndată sunt lepădaţi şi toţi se întorc de la ei. E asemenea florii galbene de câmp, care la răsăritul soarelui se deschide, iar la asfinţit se adună şi niciodată nu este în acelaşi fel. Tot astfel e şi lumea aceasta, cu obiceiurile şi cinstirile ei!

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 67)