Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”. Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute. Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.

Domnul adună lacrimile celor ce plâng în palmele mâinilor Sale. Domnul îi cercetează pe cei întemniţaţi. Domnul stă lângă patul celor bolnavi. Domnul priveghează pe căile primejdioase şi în adâncurile mării şi, totuşi, voi spuneţi: „Ce face Domnul pentru voi?”.

Tot ceea ce Îi cereţi Domnului, El vă şi dă. Dar, din pricină că voi aţi început să căutaţi mai mult de la lume decât de la Domnul, voi vă simţiţi înşelaţi în nădejdile voastre, aşa încât spuneţi: „Ce face Domnul pentru noi?”. Ca o gazdă bună, Domnul Îşi aşterne masa şi Îşi aşteaptă oaspeţii. Domnul ascultă atent la bătăile de la uşă şi e gata să deschidă oricărui oaspete. În jurul mesei Sale sunt strânse laolaltă nevisate palate: la masa Sa sunt multe locuri. Oricare ajunge şi bate la uşa Sa nu va fi respins şi, totuşi, voi spuneţi: „De ce nu a deschis Domnul când noi am bătut?”. Fiindcă aţi bătut la uşa Domnului cu îndoială, iar la uşa lumii cu credinţă.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 167-168)