Învierea lui Hristos și credința Fecioarei Maria în Hristos Cel înviat sunt simultane. Fulgerul învierii (Matei 28, 3: Și înfățișarea Lui era ca fulgerul) a strălucit nu numai în mormântul din grădină. El a strălucit mai ales în inima Maicii Domnului, aflată cu Fiul ei într-o comuniune care abia acum poate să se realizeze în mod deplin. N-a venit încă ceasul Meu, îi spusese Iisus Maicii Sale la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 4). Acum ceasul a venit. Mirele intră în cămara Sa de nuntă. Și Fecioara înțeleaptă este gata să-L întâmpine, priveghind și având candela credinței aprinsă. Relația Maicii cu Fiul ei dumnezeiesc intră într-o nouă fază și dobândește o nouă calitate; maternitatea se desăvârșește în comuniunea negrăită a nuntirii celei duhovnicești și veșnice: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită și prea înfrumusețată (Psalmul 44, 11).

Pe cine să întrebăm despre Înviere dacă nu pe Maica Domnului? Ea este martora prin excelență a Învierii Domnului. Și ea poate cel mai bine să ne mărturisească și despre taina învierii noastre.

Biserica a intuit acest adevăr. Și de aceea, în slujba înmormântării, Maicii Preacurate i se cere luminarea nădejdii creștine în înviere.

Iată trupul mort pus în sicriu! Încremenirea morții și semnele descompunerii iremediabile par să nege orice nădejde de viață viitoare. Cum ar putea să țâșnească viața din acest trup gata să fie acoperit de țărâna mormântului?

Dar iată că un dialog cu Maica Domnului vine să aducă lumină:

„– Cum izvorăști lapte din pieptul tău, Fecioară? Cum hrănești pe Hrănitorul tuturor?

– Precum știe Cel ce a izvorât apă din piatră poporului celui însetat, precum este scris!”.

Ce minunată este această stihiră din slujba înmormântării!

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 60-61)