Rugăciunea se poate întrerupe doar din cauza unor mari păcate. Sau pentru că cineva nu se căieşte şi nu se mustră pe sine. Cine se căieşte are nevoie de această rugăciune. Trebuie, doar, să te menţii pe tine în profunzimea smereniei şi a nimicniciei... Pentru ca rugăciunea să se întărească, cel mai bun mijloc este „să rabzi necazurile şi dispreţul”.

Dar dacă rugăciunea gurii se va schimba de la sine în rugăciunea minţii, nu trebuie să o întrerupi. Doar să te cerţi pe tine şi să nu te tulburi. 

(Starețul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 107)