Dumnezeu a alcătuit omul cu înţelepciune şi nu putem trage concluzii despre taina omului privind filme despre Titanic, să judecăm lumea şi pe Dumnezeu după degetul nostru.

Omul trebuie trăit, trăit în toată adâncimea şi toată înălţimea sa şi abia apoi, cu cutremur, să mărturisim despre om puţinul pe care l-am înţeles. Vezi cine a scris Scriptura: Moise, care a fost aruncat în râu la naştere, pe urmă când a crescut a ucis un om şi, fugind, a pribegit mulţi ani prin străini, acest om care vorbea cu Dumnezeu şi care a văzut atâtea grozăvii. Iov, care însuşi mărturiseşte despre cele prin câte a trecut. David, care de atâtea ori a fost în braţele morţii. Pavel, care a suferit naufragiu în mijlocul mării, încât o zi şi o noapte s-a aflat în larg, fiind încredinţat de pieirea sa. Să mai aduc aminte de Solomon sau de Iona care a petrecut trei zile în pântecele balaurului?

Iată cine ne-a vorbit despre Dumnezeu! Şi cum, dar, putem noi crede că avem de spus ceva împotriva acestor oameni? Cum oare credem gândului nostru că Dumnezeu e rău şi s-a răzbunat pe oameni, atunci când Acest Dumnezeu S-a întrupat şi a pătimit scuipări şi pălmuiri de la oameni, iar la urmă S-a lăsat răstignit?

Dacă ne-am apropia cu mai multă înţelepciune de Scriptură, fără îngâmfare şi fără bucuria urâcioasă de a descoperi versete contradictorii, Dumnezeu ne-ar descoperi cele cu referire la cuvintele de care ne poticnim. Dumnezeu este Viu şi vii sunt cuvintele care mărturisesc despre Dânsul şi nu este nicio nepotrivire într-însele, ci mai ales locurile de care ne poticnim cuprind înţelesurile cele mai adânci ale iubirii Lui de oameni, pe care aş vrea să le cunoască tot omul.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 109-110)