Credința desființează granițele omenești
Biserica cea Adevărată și Sobornicească nu se limitează la vreun stat, ci este răspândită în toată lumea şi are ca membri pe creştinii cu adevărat credincioşi şi cuvioşi. Pentru Dumnezeu nu este important în ce stat vieţuieşte omul, ci ca acesta să fie un creştin credincios, adevărat şi dreptslăvitor.
Cu privire la statele omeneşti, acestea nu au vreo legătură nici cu ierarhia cerească şi nici măcar cu cea pământească, pentru că Biserica cea Adevărată și Sobornicească nu se limitează la vreun stat, ci este răspândită în toată lumea şi are ca membri pe creştinii cu adevărat credincioşi şi cuvioşi.
Pentru Dumnezeu nu este important în ce stat vieţuieşte omul, ci ca acesta să fie un creştin credincios, adevărat şi dreptslăvitor. Unul care face voia Domnului este mai bineplăcut Lui decât o mie de necredincioşi, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur. E adevărat şi de netăgăduit faptul că nu numai lui Dumnezeu, ci şi tuturor dreptslăvitorilor le-ar plăcea dacă statul ar spori în dreapta credinţă şi în adevăratele înţelesuri ale ei. Dar ce să facem, căci au venit vremuri când mulţi se îngrijesc de cele trecătoare şi lasă singurul lucru care e de trebuinţă. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 133-134)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro