Dacă amintirea faptelor bune făcute de tine te îndeamnă la mândrie, cugetă îndată că aceste lucruri sunt ale lui Dumnezeu, nu ale tale, și, ca și cum ai vorbi cu ele, zi (Gândește-te deci că, oricâte fapte bune ai face și oricâte daruri ai lua, cu atât mai mult ele se datorează lui Dumnezeu și tu te obligi mai mult față de El. Din această meditare, nu numai că nu te vei mândri de virtuți și calități, ci te vei coborî în adâncul smereniei, fiindcă nu ai nimic vrednic cu care să mulțumești pe deplin darurilor dumnezeiești):

„Nu știu, gândurilor, cum ați apărut și ați năvălit în mintea mea! Nu eu sunt autorul faptelor bune, ci bunul Dumnezeu și Darul Său. El v-a crescut și v-a păzit. Deci numai pe El voiesc să-L cunosc, Părinte Începător și Înfăptuitor. Lui Îi mulțumesc și pe El Îl laud”.

Meditează apoi că toate lucrurile făcute de tine nu sunt tocmai în lumina și după darul dat ție să le cunoști și să le faci, ci multe sunt neîndeplinite și multe departe de scopul curat și sârguința obligatorie. De aceea, când vei înțelege bine acestea, vei vedea că se cuvine mai bine a te rușina de virtuțile tale, decât a fi satisfăcut în zadar și a te mândri cu ele. Fiindcă-i destul de adevărat că virtuțile firești ale lui Dumnezeu, pe care suntem datori a le face, fiind în sine curate si desăvârșite, oarecum se profanează din cauza lipsurilor și insuficiențelor noastre.

Apoi compară-ți faptele cu ale sfinților, adevăraților prieteni și robi ai lui Dumnezeu, și vei vedea că cele mai de seamă fapte ale tale sunt nimicuri și de foarte puține ori de nicio cinste. (...)

În scurt, de îți vei înălța mintea la dumnezeirea și nemărginita mărire a Dumnezeului tău („înaintea Căruia nici cerul nu-i curat”, cum e scris, Iov 15, 15), vei vedea bine că, în tot lucrul tău, nu trebuie să te mândrești și să-ți înalți cugetul, ci să te îngrozești și să te cutremuri, oricât de sfânt și de desăvârșit ar fi. Ești dator a zice din tot sufletul către Domnul, ca vameșul cel smerit: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 119-120)