Căldura inimii pe care o simțiți este o stare bună, de aceea trebuie s-o păstrăm și s-o întărim. Când vedem că fuge, s-o readucem prin modul pe care deja îl cunoaștem: adunându-ne atenția în inimă, cu chemarea neîntreruptă a Numelui Domnului. Pentru ca să nu se îndepărteze atenția din inimă, trebuie să evităm tulburările și să alungăm toate gândurile, toate închipuirile, sentimentele care ne vizitează, căci acestea crează înlăuntrul nostru impresii care nu au legătură cu starea de rugăciune și alungă căldura din inimă. Nici o imagine să nu ia chip în inimă și nici o grijă să nu ne amăgească atenția! Mintea și inima să fie îndreptate spre Domnul, fără tulburare. Și trupul să fie supus sufletului prin nevoința îndelungată, silită. Astfel veți păstra căldura din inimă. Deoarece și aceasta este darul milei divine, lucrul principal pe care-l avem de făcut este să ne rugăm Domnului pentru păstrarea lui.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Atena, 2004, pp. 145-146)