Chiar dacă pământul în care este semănată sămânța este bun, totuși, el nu poate să rodească dacă nu va fi încălzit de căldura soarelui și udat de ploaie. Tot așa și inima bună în care cade sămânța cuvântului dumnezeiesc, ea nu va rodi dacă nu va fi încălzită de căldura harului. Așa cum sămânța semănată are nevoie de căldura soarelui și de ploaie pentru a da roade, tot astfel și cuvântul dumnezeiesc auzit, pentru a nu rămâne fără rod, are nevoie de harul lui Dumnezeu, care îl încălzește și îl udă.

De aceea și dreptul David spune: „Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea” (Psalmul 118, 32). Deci, totdeauna trebuie să cerem cu tânguire Domnului să încălzească și să ude inimile noastre cu harul Său. Noi avem nevoie de harul lui Dumnezeu în fiecare ceas și în fiecare clipă. Fără el, ca pruncii care încă nu sunt în stare să meargă, vom cădea și vom zace la pământ. „Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele” (Psalmul 22, 6).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 91-92)