Dumnezeu nu ne rânduiește mai mult decât putem duce
Ai nădejde, că Dumnezeu nu te va lăsa să fii ispitit mai mult decât poți duce!
Faptul că fratele A. iarăși a venit la voi și vă necăjește mă face să vă compătimesc. Dar, pentru că toate ne vin din Iconomie (purtarea de grijă a lui Dumnezeu), trebuie ca toate acestea să le întoarcem spre folosul nostru. Ce folos ar avea ostașul fără luptă? Unul ca acesta este neiscusit și fără bărbăție. Tot astfel, monahul nu-și poate căli sufletul întru răbdare și să fie încununat de începătorul nevoințelor. Să nu te împuținezi cu duhul și să nu lâncezești în împotriviri, ci adresează-te Domnului cu rugăminte smerită și crede că vei primi ajutor. Am nădejde că Dumnezeu nu te va lăsa să fii ispitit mai mult decât poți duce, ci împreună cu aceasta va aduce și izbăvire, ca să poți purta. (Sfântul Cuvios Moise de la Optina)
(Filocalia de la Optina, volumul I, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 151)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro