Uitați-vă la ușa unei case

După cum vedeți ușa nu este singură, ci este prinsă de uscior (tocuri).

Dacă am pune numai usciorii, nu putem zice că am asigurat casa. Și iarăși, dacă punem numai ușa singură rezemată de zid (fără să aibă usciori), nu facem treaba de ispravă. Pentru asigurarea casei este nevoie de ușă împreună cu usciori. Deci, după cum ușa la casă este prinsă de usciori, tot așa și mărturisirea este legată de căința inimii și amândouă împreună alcătuiesc Taina Pocăinței (care asigură mântuirea noastră). Acum să le luăm pe fiecare deosebit și să vedem cum sunt alcătuite. Părțile din care se naște căința inimii sunt patru la număr, după cum și usciorii de la casă sunt făcuți din 4  lemne.

1. Pragul căinței este cercarea cugetului (adică cercetarea conștiinței). Fără pragul acesta nimeni nu se pocăiește.

2. Din cercarea cugetului se naște întristarea pentru păcate, care alcătuiește lemnul din dreapta usciorilor.

3. După aceea ne hotărâm să nu mai lucrăm cele rele. Această hotărâre este latura din stânga a usciorilor.

4. În sfârșit, se pune și partea de sus a usciorilor, care este împăcarea cu toți pe care i-am supărat ori i-am nedreptățit, iertând și pe cei care ne-au greșit nouă. Fără împăcare, căința noastră nu este deplină.

După ce facem aceste patru lucruri (adică cercarea, întristarea, hotărârea și împăcarea) ca pe niște usciori ai pocăinței, pe urmă așezăm și ușa, adică facem mărturisirea păcatelor. Mărturisirea trebuie săvârșită fără pricinuire și cu deplină umilință, acestea sunt ca și stinghiile cari sunt de-a curmezișul ușii ca să întărească scândurile.

Împlinind mărturisirea, noi cerem apoi canonul cuvenit, care este ca un zăvor pentru ușa pocăinței. Abia după ce făgăduim că vom împlini sfatul duhovnicului, primim dezlegare de păcate prin molifta preotului, care este cheia de la taina pocăinței.

Trebuie știut că prin canon nu se înțelege numai metanii și închinăciuni, ci orice îndeletnicire pe care o rânduiește duhovnicul (fie post, milostenie, tăcere, iertăciune, cetirea cărților, etc.). Cu asta se împlinește pocăința desăvârșit, care este ca un al doilea Botez.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Din Ierihon către Sion, Ierusalim, 1990, pp. 136-137)