A venit unul la mine şi-mi spunea despre necazurile cu soţia lui. Îi zic, deci:

– Eşti un om atât de neghiob…

– Ce spun eu acum sunt neghiobii?

– Mari nerozii, zic. Soţia ta te iubeşte mult.

– Da, dar îmi face…

– Ţi le face ca să te sfinţească, dar pe tine nu te duce mintea. Te mânii şi, în loc să te sfinţeşti, te pierzi.

Dacă avea însă răbdare şi smerenie, nu pierdea prilejurile de sfinţire.

Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveţi răbdare, o să vă pierdeţi sufletele; ca să le câştigaţi, trebuie să aveţi răbdare (cf. Luca 21, 19). Răbdarea este iubire, şi fără iubire nu poţi avea răbdare. Este însă şi o problemă de credinţă. Într-adevăr, suntem necredincioşi, căci nu ştim cum le rânduieşte Dumnezeu şi ne scapă din necazuri şi strâmtorări. Să o rugaţi pe Preacurata: „Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea, izbăveşte-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat şi mă învredniceşte luminii neînserate”.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 246-247)