Precum ușile băilor, deschizându-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară, așa și sufletul când vrea să vorbească multe, chiar dacă le-ar spune toate bune, împrăștie și slăbește puterea ținerii de minte prin poarta grăitoare.

Prin aceasta mintea uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită și împărtășește de-a valma oricui se nimerește o amestecătură de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care să-i păzească cugetarea ferită de năluciri.

Căci lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmășag și imaginație. Bună este deci tăcerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea înțelepte.

(Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 capete, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947, p. 365)