Vedem că atunci când Iisus coboară de pe muntele Taborului, unde s-a schimbat la faţă, la baza muntelui el constată necredinţa mulţimilor, dar şi multa suferinţă a bolnavilor, asemenea lui Moise care atunci când a coborât de pe muntele Sinai la poalele muntelui a întâlnit multa necredinţă a mulţimilor. În al doilea rând vedem că Iisus mustră poporul pentru necredinţă, dar are milă de copilul bolnav, de copilul lunatic.

În al treilea rând vedem cu credinţa puternică, rugăciunea fierbinte şi postirea jertfelnică ajută pe om să dobândească vindecare. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos spune „neamul acesta de demoni nu iese decât prin rugăciune şi post”.

Vedem că acest copil nu se mai poate ruga sau nu ştia ori nu poate să se roage ca să poată să fie vindecat, dar tatăl său trăieşte, simte suferinţa copilului şi devine vocea sau glasul aceste suferinţe. El merge la Iisus după ce mai întâi a fost la ucenicii Săi care nu au reuşit să vindece pe copilul bolnav, îngenunchează în faţa Lui şi spune: „Doamne miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, adesea cade în foc şi în apă”.

Această constatare a tatălui că fiul său nu a fost vindecat de ucenici îl determină să încerce ultima şansă şi anume vindecarea lui de către Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, tatăl se roagă pentru copilul bolnav arătând prin aceasta o puternică iubire părintească, dar şi o compasiune, o împreună pătimire cu acest copil bolnav, lunatic sau epileptic.

Aceasta ne arată cât de importantă este rugăciunea altora pentru noi dacă numai putem, nu ştim sau nu mai suntem în stare să ne rugăm pentru noi înşine sau nu ştim să ne rugăm cu adevărat ca să dobândim ajutorul lui Dumnezeu.

Sursa: basilica.ro