„Învierea lui Hristos nu este doar un eveniment din trecut, ci o realitate vie, care transformă întreaga existență a omului” (Sfântul Sofronie de la Essex)

Hristos a Înviat! – aici este totul, aici este inima mântuirii noastre. Aici cred că este începutul care dezvăluie deja taina credinței noastre. Iar această credință dintru început se coace și se desăvârșește odată cu trecerea anilor și lărgirea inimilor noastre.

Cu toții am simțit, atunci, în copilărie, în simplitatea inimii de prunc, minunea acelei nopți plină de lumină primită de la lumânare, de la preotul slujitor, iar apoi trecută ca prin minune în inimă. Aici e taina tainelor: cum se aprinde lumina în inimă. Abia mai târziu înțelegem că dorul omului după veșnicie se împlinește acum, la lumina lumânării aprinse de preotul care vestește Învierea în locul unde a stat îngerul de altădată.

Totul pornește de la o lumină, acea lumină care în loc să se stingă a ars și arde tot mai mult, aprinzând alte și alte lumini, alte și alte inimi – și asta o viață întreagă. Abia mai târziu ne dăm seama că aici e ascunsă taina credinței noastre: trebuie să aprinzi prima lumină! Și să ai curajul să o aprinzi chiar dacă furtunile vieții te descurajează, năpădind din toate direcțiile.

Cea mai mare bucurie pe care o trăim în aceste clipe este că ne putem hrăni din acea dulceață duhovnicească pe care am gustat-o dintru început; de acel har, de acea bucurie, de acest dar de mare preț pe care l-am primit ca și moștenire – cum să fim mereu alături de Domnul, cum să privim la Cer, cum să aprindem lumina în inimă – mereu prima lumină, cea care nu se stinge niciodată!

Lumina Învierii descoperă o altă taină, cea a dragostei de a trăi în Hristos, prin Liturghie și slujire, dragoste care ne cucerește pe toți, cei care am gustat oareșice din har atunci când ne așteptam cel mai puțin sau, când nu ne așteptam deloc. Dragostea care ne-a scos dintr-o derivă sufletească, dintr-o cumpănă sau dintr-o încercare și ne-a pus în fața Celui care este Învierea și Viața. Acea dragoste care este ziditoare, dragoste care dă putere, dragoste care iartă, dragoste care dă viață și vindecă toată durerea. Dragostea, dragostea, dragostea… care răsare din Înviere și rămâne pentru veșnicie.

Fiecare vârstă are un anumit chip de a iubi și a se dărui. Atât timp cât iubim și ne dăruim, Domnul sporește Lumina și dragostea în lume, în popoare, în neamuri, în generații după generații. Nădăjduim că inimile noastre vor privi mereu la Cer, acolo unde am fost învățați de la bun început să privim! Căci de acolo vine Lumina Învierii care ni s-a descoperit, acea lumină care s-a aprins într-o zi în inimă, într-o zi de Paști sfânt, și nu s-a mai stins – dar totuși cât de greu ne este să o vedem, să o simțim, să o trăim mai desăvârșit.

Domnul Hristos Cel Înviat, Care este Învierea, Viața și Lumina, ni Se face astăzi adevărată odihnă și Lumină a vieții, după ce El Însuși S-a odihnit în mormânt, coborând până în adâncul suferinței și al întunericului existenței noastre, pentru a ne aduce mântuire, odihnă, pace și lumină.

Adevărata lumină și adevărata alinare și mângâiere ne vin doar din Cer, care adună sarea durerilor noastre adânci și ne trimite în schimb roua îmbibată de har sfânt.

Să cutezăm să ne ridicăm inimile către Cer, căci de acolo ne vine Lumina Învierii! Să le îndreptăm spre Hristos Cel Înviat, singura noastră Lumină adevărată! Numai în El și împreună cu El putem găsi pacea și liniștea sufletului, după osteneala și frământările acestei lumi. Deși ni se oferă multe forme iluzorii de lumină, acestea nu fac decât să ne lase mai goi și mai însetați. Lumea și toate cele ale ei ne promit alinare, dar plăcerile ei sunt trecătoare, pierzând atât de repede dulceața efemeră.

De aceea, astăzi suntem chemați să privim către Păstorul cel Bun și să-L urmăm cu încredere, căci El ne spune prin glasul psalmistului care zice: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. În loc cu verdeață, acolo m-a așezat, la apa odihnei m-a hrănit” (Ps. 22, 1-2).

Să-L primim pe Hristos în inimile și în casele noastre și să-L mărturisim tuturor: celor ce ne sunt aproape și celor de departe, celor care Îl caută și celor care L-au uitat, celor ce ne iubesc și celor ce ne prigonesc, celor aflați în suferință și celor care îi îngrijesc, celor din închisori și familiilor lor, celor sărmani, pribegi și însingurați, celor încercați de greutăți și lipsuri. Căci pentru toți Hristos a Înviat!

Lumina Învierii strălucește până și în cele mai de jos ale pământului, ajungând la toți cei adormiți din neam în neam – strămoși, părinți, frați și surori – pentru care Hristos Cel Înviat a sfărâmat încuietorile cele veșnice și a dezlegat durerile celor ținuți în legături, dăruindu-le iertare și odihnă. Căci și pentru ei Hristos a înviat!

Pavel Apostolul îndrăznește să pună un semn de egalitate între dragoste și Înviere și așa este cu adevărat, căci nimic „nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rm. 8, 39), care cu moartea sa zdrobește moartea noastră, pentru veșnicie.

În lumina dragostei acesteia, care se arată biruitoare (chiar dacă noi am răstignit-o), vâltoarea lumii se liniștește și apăsarea cotidiană se oprește, alergarea după cele din afară încetează și sufletul necăjit și împovărat gustă liniște și pace, pentru că Cel pe Care l-am petrecut la pătimirea Sa cea de bunăvoie, la răstignirea și moartea Sa pe Crucea biruinței, a înviat astăzi din mormânt.

Cel ce a purtat firea noastră omenească, plăsmuită dintru început în taina dragostei, slobozind-o de păcatul cel cu gust de moarte, de suferință, de durere și de amarul necaz, o învie pentru a ne face părtași la curăția, odihna și viața Sa cea veșnică.

Hristos Domnul se pogoară în cele mai de jos ale existenței noastre, în străfundul suferinței noastre, spre a ne curăți de întinăciunea păcatelor și pentru a aduce nădejde de iertare la tot sufletul descurajat și împovărat de durere, prin învierea Sa.

Cât de frumos spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, că Domnul a coborât și a prădat iadul, scoțând sufletele tuturor drepților din mâna vrăjmașului, care credea că nimic nu mai poate, cu adevărat, răscumpăra viața – „că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face” (Ps. 48, 8) – și totuși s-a făcut, Învierea lui Hristos a zdrobit pentru veșnicie porție iadului care s-a golit.

Hristos a Înviat ! Și ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă !

† Atanasie
Arhiepiscopul Ortodox Român ales
al Marii Britanii și Irlandei de Nord