Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani este mulţumire sau recunoştinţă pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat  asupra noastră în anul care s-a încheiat şi rugăciune pentru ca Dumnezeu să biencuvinteze cununa anului ce a sosit[1]. Totodată, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos care se rosteşte în cadrul acestei slujbe arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; şi Evrei 1, 2).

Timpul este modul de existenţă al creaturii, iar veşnicia este modul de existenţă a lui Dumnezeu. Însă, Biserica Ortodoxă n-a definit timpul şi eternitatea ca diametral opuse. Astfel, timpul şi eternitatea, nefiind în relaţie de opoziţie, deşi distincte, pot comunica, iar aceasta constituie premisa pentru posibilitatea coborârii lui Dumnezeu în timp şi a participării oamenilor la viaţa veşnică. Timpul este concretizarea trecerii sau a înaintării persoanelor umane spre plenitudinea vieţii spirituale a Persoanelor divine ale Preasfintei Treimi. Faptul că înaintarea omului de la chip la asemănarea cu Dumnezeu prin dobândirea sfinţeniei trebuie să se realizeze sub spectrul timpului, arată că timpul are un conţinut pozitiv. În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae sublinia că timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu aşteaptă răspunsul omului la oferta iubirii Sale [2].

Valoarea timpului se descoperă plenar în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a mântui omenirea de păcat şi de moarte, adică pentru a da omului posibilitatea dobândirii vieţii veşnice.

Domnul Hristos, ca Dumnezeu şi om, trăieşte deodată eternitatea şi timpul. În Iisus Hristos timpul oferă creştinului posibilitatea participării la viaţa veşnică. Iar acest timp al mântuirii sau al unirii omului cu Dumnezeu ni se oferă în Biserica lui Hristos, ca timp transfigurat, sfinţit şi împlinit, mai ales prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, care ni se dăruiesc în Sfânta Euharistie „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Biserica menţine cumpăna şi comuniunea între timp şi veşnicie, fiind în istorie icoană sau arvună a vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor. În aceste sens, în cultul Bisericii Ortodoxe, fiecare an este „anul mântuirii”, iar fiecare sărbătoare este comuniunea credincioşilor cu „vremea aceea”, adică o trăire aievea a evenimentelor săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos în istorie, precum şi comuniunea credincioşilor cu sfinţii din toate timpurile. Expresiile liturgice indică mereu un prezent spiritual continuu al evenimentelor săvârşite în trecut pentru mântuirea lumii. De aceea, în fiecare an cântăm şi „Hristos Se naşte”, nu doar „Hristos S-a născut”!, iar în rugăciunile de la împărtăşire, noi cerem Domnului Iisus Hristos: „Cinei Tale, celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu părtaş mă primeşte…” .

Totodată, folosirea sfintelor icoane în cultul ortodox, ca de altfel şi a sfintei cruci şi a altor simboluri liturgice sfinte, subliniază şi mai mult prezenţa Persoanei lui Hristos şi sfinţilor Săi din toate timpurile în Biserica Sa, prin lucrarea Duhului Sfânt.

În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

Icoana aminteşte Bisericii că Hristos este prezent în mijlocul ei, până la sfârşitul veacurilor, potrivit făgăduinţei Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Cu alte cuvinte, deşi înălţat la ceruri, Hristos Cel răstignit şi înviat este tainic prezent acolo unde numele Său este chemat (cf. Matei 18, 20). Iar această simţire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi trezeşte în noi sentimentul de recunoştinţă şi de laudă aduse lui Dumnezeu, pe care le-am exprimat şi la slujba din această noapte, la trecerea dintre ani.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos (cf. Ioan 6, 56-57). Astfel, în Biserică, creștinii devin, prin lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine şi în toată viaţa lor, icoane vii ale lui Hristos în lume şi în Împărăţia cerurilor, în măsura în care iubirea şi sfinţenia lui Hristos sunt prezente în ei şi se arată în iubirea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În această privinţă, sfinţii sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinsteşte pe sfinţi, ea preamăreşte, de fapt, lucrarea şi prezenţa harică a lui Hristos în ei (cf. 2 Tesaloniceni 1, 10-12).

În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian vor fi evocate, în anul 2017, chipuri de ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile, care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă în Hristos în timpul regimului comunist (prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmiterea credinţei, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană sau detenţie).

Aşadar, timpul sfânt al Bisericii este prin excelenţă timpul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, întâlnire care însă implică răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu prin rugăciune şi prin iubire milostivă arătată aproapelui nostru (cf. I Ioan 4, 20). Cu alte cuvinte, sfinţirea fiecărui om presupune folosirea timpului prezent ca timp de unire cu Dumnezeu Cel Sfânt, prin rugăciune, viaţă sfântă şi fapte de milostenie, dar mai ales prin împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, care este arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

Să privim cu încredere şi optimism, dar şi cu responsabilitate fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a ridicării noastre din păcate prin pocăinţă şi ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu, ca timp de înmulţire a talanţilor, prin binele pe care-l săvârşim în timpul vieţii pe pământ.

Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care aţi venit la biserică să vă rugaţi împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate şi pace, precum şi bucuria sfințirii timpului ca timp al mântuirii, să binecuvânteze familiile şi activitățile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire.

Să trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] „Rugăciune de intrare în noul an”, în Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 21.

[2] Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dumnezeu este iubire, în „Ortodoxia” , XXIII (1971), nr. 3, p. 380.

Sursa: basilica.ro