Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naște bunătate. Răutatea naște răutate. Iertarea naște iertare. Răzbunarea naște răzbunare.

Asta e de când lumea. Acela care, suferind o răutate, se hotărăște s-o pedepsească tot cu răutate, acela care se hotărăște pentru răzbunare, acela nu combate răul, cum i se pare lui, nu reglementează situația, cum i se pare lui, ci dimpotrivă, trece și el de partea răului.

Dacă tu condamni pe un altul pentru răul pe care ți l-a făcut, înseamnă că trebuie să fii și tu condamnat pentru răul pe care i-l faci lui, dacă îi răspunzi cu rău pentru rău. Bunătatea naște bunătate, răutatea naște răutate.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 349-350)