O caracterizare a omului smerit
Omul smerit nu are gânduri rele. Chiar dacă ar avea un astfel de gând, ar fi degrabă alungat. Omul smerit nu se tulbură din pricina cuvintelor bune pe care lumea le spune despre el.
Privirea omului smerit este mereu îndreptată către cer. El caută să fie bineplăcut lui Dumnezeu și de la El așteaptă milă în ziua Înfricoșătoarei Judecăți. Omul smerit rabdă cu bărbăție disprețul celorlalți și socotește sincer că acesta i se cuvine. Se poartă cu blândețe, sinceritate și plin de dragoste cu oamenii josnici, căci cei smeriți întotdeauna au o blândețe minunată.
Iar sufletul smerit, după cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, este „scaun al blândeții”. Omul smerit nu are gânduri rele. Chiar dacă ar avea un astfel de gând, ar fi degrabă alungat. Omul smerit nu se tulbură din pricina cuvintelor bune pe care lumea le spune despre el. De este lăudat, nu socotește că lauda i se cuvine lui, căci simte că nu înseamnă nimic.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 196)