Maica Domnului cea binecuvântată, cea prin care a venit Domnul nostru Iisus Hristos, prilejuiește prin mijlocirea ei, prin existența ei, faptul de a se fi nimicit, de a se fi înghesuit, de a se fi împuținat iadul, de a fi fost chemat Adam la viața cea fericită, faptul că blestemul nu mai este pentru cine vrea să fie sub binecuvântare. Moartea are alt sens decât înainte: „moartea s-a omorât și noi am înviat”.

Și, conștienți de toate acestea, zicem către Domnul Hristos: „Bine ești cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit așa, mărire Ție”. Este ca și când autorul și-ar fi adus aminte că Maica Domnului a zis la Nunta din Cana Galileii: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5). E ca și când ar fi zis autorul că da, uite, noi am adus cinstire Maicii Domnului pentru toate câte s-au făcut prin Domnul Hristos, Care a binevoit așa, să nu uităm pe Domnul Hristos, pentru că Maica Domnului vrea să ne gândim la Domnul Hristos când o cinstim pe ea.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 52-53)