Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată și nimeni nu cunoaște Numele Lui, El este de nenumit și de nedescris... Dar făcându-l pe om, a zidit Dumnezeu în el o cămară de nuntă în care, intrând, omul să-L poată oricând întâlni pe Creatorul său și să-I audă glasul. Acest loc înalt este inima omului și de fiecare dată când omul coboară aici pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, în casa Sa are loc o întâlnire care se numește Rugăciune. Rugăciunea inimii există, așadar, de când e omul, pentru că omul există cu adevărat doar când descoperă acest loc al neîncetatei sale pașteri la viața dumnezeiască. Dumnezeu îl cheamă pe om în inima sa, El îl cheamă la viață, și numai omul care Îl ascultă se împlinește cu adevărat ca om. Aceasta este vocația omului.

Iată de ce, de la un capăt la celălalt al Bibliei, răsună chemarea lui Dumnezeu: „Shema Israel!”, care conține în ea întreaga viață spirituală: „shema” înseamnă „ascultă” și vine de la rădăcina „shem” (care înseamnă „nume”).

A asculta Numele lui Dumnezeu în adâncul inimii noastre înseamnă a ne naște la viață, înseamnă a primi sâmburele divin care este propriul nostru nume, persoana ascunsă în adâncul din noi. Adam și Eva, primii oameni, au trăit în această uluitoare intimitate cu Dumnezeu, primindu-se de la El „gură la gură”, cum spune textul ebraic, printr-o transfuzie de suflare de Viață. Dar, foarte curând, ei au refuzat ascultarea și ruptura nu a întârziat să apară. Urmarea: crima lui Cain din cea de a doua generație.

În loc să mai caute Numele dinlăuntrul său, omul începe să-și caute re-numele din afară, pierzându-și astfel axa lăuntrică. Dezaxat, Cain se risipește în rătăcirea exterioară, construind fără Dumnezeu culturile și civilizațiile, lumea din afară. Aceasta este condiția omului „alungat din Rai”, adică existența în afara sa, lipsit de identitate. Cu toate acestea, Dumnezeu depășește provocarea, pentru a păstra harul Legământului, și dăruindu-le lui Adam și Evei un al treilea fiu, pe Set. Acesta, cu adevărat, deschide o nouă descendență din care se naște Enos, despre care Biblia spune că este cel care, după cădere, începe a „chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4, 26).

Așadar, calea de întoarcere este posibilă și omul poate deveni Om prin această chemare care este chiar locul împlinirii sale: „Enos” înseamnă „Om”! Astfel încât, odată cu neamul semiților care se naște din Sem, primul născut al lui Noe („sem” însemnând „purtătorii Numelui”), se naște și Tradiția Rugăciunii lui Iisus, ai Cărui ucenici, la rândul lor, vor purta Numele „scris pe frunțile lor” (Apocalipsa 14, 1). Vedem astfel că descendența purtătorilor Numelui nu s-a întrerupt de la Facere până la Apocalipsă și ucenicii lui Hristos, creștinii, sunt semiții ajunși la desăvârșire.

(Alphonse și Rachel Goettmann, Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea inimii, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 21-22)