Flămând am fost şi Mi-aţi dat de am mâncat, le va spune celor milostivi Domnul, la înfricoşătoarea Judecată. Te miri citind Evanghelia: „Când a fost Hristos flămând pe pământ?”. El nu vorbeşte doar de timpul când a umblat trupeşte pe pământ, ci de toate timpurile, până la sfârşit; nici doar de oamenii milostivi din acele timpuri, ci din toate timpurile. El şi acum simte foamea săracilor ca pe foamea Sa. El flămânzeşte prin toţi săracii de pe pământ, prin toţi cerşetorii, prin toţi cei lepădaţi şi dispreţuiţi. Foamea lor este foamea Lui. Deşi sunt lepădaţi de lume, ei sunt aleşi de Dumnezeu, ca să încerce inimile bogaţilor. Când aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. El, Cel preabogat şi preamare, Se identifică cu cei mai săraci şi mai mici ai acestei lumi – Se numeşte frate al lor – ca să înmoaie inimile bogaţilor şi să-i aducă pe calea mântuirii. Fiindcă prin cei mai mici, El vrea să-i mântuiască pe cei mai mari, prin cei mai săraci pe cei mai bogaţi, prin cei mai slabi pe cei mai puternici ai acestei lumi. Astfel este metoda Lui de mântuire a oamenilor. Căci mâna Lui cea atotputernică se ascunde în spatele unor unelte neînsemnate. El vrea ca toţi să depindă unul de altul şi să ajute unul la mântuirea altuia. Drept aceea, cine dă celui flămând, să dea cu frică, la fel cum i-ar da în mâna lui Hristos Însuşi.

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003,  p. 112)