Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat și cunoaște voia lui Dumnezeu. Și când o cunoaște pe aceasta? Bineînțeles, când se roagă în chip bun. Și când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Și care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea și ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândește lumină, și această lumină vădește calea cea dreaptă pe care o dorește Dumnezeu.

Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului și, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii. Dacă numești rugăciunea liman, nu greșești, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună își găsește liniștea, salvarea, siguranța ei. Dacă numești rugăciunea: hârleț, secure, busolă, dacă o numești lumină, și îi dai o mie și una de denumiri, nu vei greși!

De aceea, rugăciunea trebuie să schimbe inima trupească, pătimașă și egoistă, ca s-o facă nepătimașă, lipsită de pofte. Când centrul va fi curățit, toată periferia și țărmul vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că va crea o nouă dorință, un nou impuls spre lupte noi.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 36-37)