Să nu credeți că doar pe Cruce a răbdat Domnul suferințe de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri și mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâșia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat Tatălui Său: „Părintele Meu! De este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Matei 26, 39).

Poate că oamenii obraznici se vor gândi: „Ce lașitate! De a cerut Tatălui ca paharul pătimirilor să Îl ocolească, dacă pentru aceste pătimiri a venit în lume?”. Din păcate, nu toți adâncesc ceea ce a trăit Domnul în inima Sa atunci. Nu toți știu de ce a fost atât de chinuitoare rugăciunea Lui către Tatăl Său. Nu toți se cutremură la gândul că de pe fața Lui cădea sudoare de sânge. Totuși, se cade ca toți să știe asta – să știe că lupta duhovnicească pe care a trăit-o Domnul rugându-Se Tatălui Său în grădina Ghetsimani a fost cea mai mare și, totodată, cea mai grea și mai cumplită încercare din viața Lui. 

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 63)