Cunoașterea duhovnicească este starea vederii duhovnicești, când omul vede în chip nevăzut, aude în chip neauzit și înțelege în chip neînțeles slava lui Dumnezeu. Tocmai atunci înțelegerea încetează și, chiar mai mult, omul înțelege că nu înțelege. Odată cu vederea Luminii necreate, omul vede îngeri și sfinți și, îndeobște, experiază părtășia cu îngerii și cu sfinții. Atunci se încredințează că învierea există. Aceasta este cunoașterea duhovnicească, pe care au avut-o toți sfinții prooroci, apostoli, mucenici și nevoitori, precum și toți sfinții Bisericii. Învățăturile sfinților sunt vlăstarul cunoașterii duhovnicești. 

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tardiția ortodoxă, Editura Sofia, pp. 63-64)