Este bine ca cel cuprins de tristețe să nu se închidă în sine, ceea ce-ar duce la sporirea bolii, ci să iasă din starea sa, să-și descopere gândurile unor părinți îmbunătățiți și să aibă cu aceia convorbiri duhovnicești. Va putea astfel să scape de aceste gânduri şi va primi de la ei cuvinte de mângâiere care-i vor fi de mare folos.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată puterea tămăduitoare a cuvântului duhovnicesc pentru cei care suferă de întristare: „Îți voi da leacul cuvântului mângâietor până ce rana tristeții ți se va închide cu totul. De vreme ce doctorii îngrijesc rănile trupului până când se stinge toata durerea, oare nu tot aşa trebuie să facem și când e vorba de suferința sufletului? Tristețea este o rană a suflelului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândețe. Da, cuvintele blânde ușurează suferința sufletului mai bine decât răcorește apa rănile trupești. Doctorii se folosesc de un burete; noi ne folosim de limbă ca să dăm leacul cel bun; n-avem nevoie de foc ca să încropim apa, căci harul Sfântului Duh dă căldură cuvântului nostru. Și astăzi, iată, încercăm să vă mângâiem sufletele, căci dacă n-o facem noi, unde veți găsi ușurarea suferințelor voastre?”.

(Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 504)