Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel care zice: orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi din tot sufletul, ca pentru Domnul, iar nu ca pentru oameni (Coloseni 3, 23). În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie dreasă cu sare şi cu grabă să asculte, zăbavnic la vorbă, zăbavnic la mânie (Iacov 1, 19). Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iacov 1, 26). De aceea, omule, când vorbeşti, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeşte-te să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt căci şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos, Care pentru noi, creştinii, este temelia vieţii noastre. „După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc" (I Corinteni 3,12).

Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos. Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legatde celelalte cărămizi cu mortarul iubirii. Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc, ci, rotunjindu-ţi cuvintele printr-o frământătură curată a gândurilor, arde-le în cuptorul minţii luminate şi abia apoi trimite-le pe marele şantier al vieţii omeneşti. Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi. Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei şi trăiesc în veşnicie. Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa, retează cu foarfeca voile tale, crengile rele, sudalmele, neascultările şi va rămânea un pom care nu va putrezi în veac, e cuvântul lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca, Mărgăritare duhovnicești, Editura Cartea strămoșească, p. 55-56)