Omul mare se mișcă mental, egoist, din interes, lumește, în păcat, în răutăți. Când crește și încetează cu desăvârșire să trăiască din inimă, copilărește, atunci „știe pe deplin ce face”, atunci funcționează cerebral, cunoaște deplin și din experiență, precum au cunoscut Adam și Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne vrea copii și de aceea ne spune că, de nu vom deveni copii, nu vom putea intra în Împărăția Cerurilor.

Și ție, copilul meu, inima ta cea copilărească este cea care îți dă învoirea ei către orice chemare a lui Dumnezeu, cum făceau Adam și Eva din inimă înaintea căderii. Inima ta deci să se încreadă în Dumnezeu și ea să răspundă copilărește la chemările voii lui Dumnezeu, nu mintea ta, care acum, după atâția ani de făptuire păcătoasă, îți poate spune, înveninată de către diavol, că primești în mod rău chemarea către voia lui Dumnezeu ca un copil, căci „nu știi ce faci”, deoarece acum ai crescut și trebuie să știi ce faci.

Precum să-ți amintești că atunci când vorbești din inima ta copilărește ești adevărat. Atunci ești un fiu binecuvântat al Împărăției Cerurilor, și nu când vorbește „cel mare”, care a gustat deplin din fructul păcatului. Să fii așa cum erau Adam și Eva înainte de cădere și cum erau legăturile lumii cu Dumnezeu întru începuturi.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, traducere din limba greacă de Părintele Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, pp. 44-45)