Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul. Căci zice: „În orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin!”. Iar Avva Macarie l-a întrebat: „Care este mângâierea și care este chinul?”. I s-a răspuns: „Pe cât este departe cerul de pământ, atât este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu putință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci, când te rogi tu pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt! Aceasta este mângâierea noastră!”. Auzi ce bucurie?

Acum, când suntem tovarăși de drum toți, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ține de foame, și celălalt nu are, și tu mergi cu el și nu-i dai și lui? Îi dai șarpe? Îi dai răutate? Vă dați seama cât de mult se greșește în fața lui Dumnezeu, pentru că nu prețuim faptul că suntem împreună? Vorbiți-vă de bine!

Spuneam și sunt foarte convins, că în iad sunt cei mai mulți care vorbesc de rău. Vorbesc de rău și se motivează: „Ce, numai eu vorbesc?” „Da’ ce, eu n-am dreptate?” Nu! N-ai dreptate! Și ce te interesează că vorbește acela de rău? Că poate dracul vorbește prin acela!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 123)