Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate!
Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulțumim zilnic și în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci și Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Pentru toate mulțumiți!” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20).
Toți oamenii sunt datori a mulțumi lui Dumnezeu, ziua și noaptea, pentru toate cele bune și cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulțumește supără pe Dumnezeu și în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare și osândă veșnică. Ați auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulțumiți din Legea Veche. Ați auzit și de nemulțumirea și lipsa de recunoștință a celor nouă leproși din Evanghelia de azi. Toți zece se rugau și strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească și să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos și, căzând în genunchi, I-a mulțumit cu lacrimi. De aceea și Domnul a zis: „Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a gândit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta care este de alt neam? Apoi i-a zis celui vindecat: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit!” (Luca 17, 17-19).
Vedeți că cel ce mulțumește se și mântuiește, căci are credință în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea, de va muri în această stare, unul ca acela se va osândi în iad.
Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulțumim zilnic și în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci și Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Pentru toate mulțumiți!” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20).
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2007, p. 268)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
„Veniți să vă spovediți!”
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro