Iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă și străbate cerul.

Iubirea e însușirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută și nevăzută și toată făptura care-L cunoaște pe Tatăl e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfrânge și în noi obârșia noastră divină, chipul și asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea și noi mulțime de însușiri dumnezeiești, prin har nu prin natură, în primul rând n-am fi așa de mărginiți într-o mulțime de privințe.

Iubirea e calea cea mai scurtă și mai presus de orice cale spre desăvârșire (I Corinteni 12, 31); printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăția Cerurilor. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde și se menține.

(Părintele Arsenie Boca - Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 102)