Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 12

Biblia ortodoxă

Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 12

Capitole:12345678910111213141516

1. Iar cât priveşte darurile duhovniceşti, nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.

2. Ştiţi că, pe când eraţi păgâni, vă duceaţi la idolii cei muţi, ca şi cum eraţi mânaţi.

3. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus!, tot aşa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus!, decât în Duhul Sfânt.

4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.

5. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn.

6. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.

7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos.

8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.

9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;

10. Unuia, faceri de minuni, iar altuia prorocie; unuia, deosebirea duhurilor, iar altuia, feluri de limbi şi altuia, tălmăcirea limbilor.

11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.

12. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.

13. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat.

14. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.

15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?

16. Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, pentru aceasta nu este ea din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?

18. Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit.

19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

20. Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.

21. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi.

22. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.

23. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.

24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte,

25. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.

26. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.

27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.

28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.

29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt proroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?

30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?

31. Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate:

Capitole:12345678910111213141516

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
21 Decembrie

Rugăciuni către sfinții zilei