Cu inima se crede spre dreptate, a zis apostolul, iar cu gura se mărturisește spre mântuire (Romani 10, 10). Trebuie să mărturisim dreptatea cu gura și, atunci când se poate, cu însăși fapta. Dreptatea mărturisită prin vorbe și prin fapte devine reală, devine un bun al omului. Și întrucât este esențială, ea este o chezășie sigură a mântuirii.

V-ați convins că singurul mijloc fără de greș de a ne mântui este urmarea neabătută a învățăturii Sfinților Părinți însoțită de respingerea hotărâtă a oricărei învățături străine, chiar de la propriile raționamente, atâta timp cât rațiunea nu este vindecată de boala sa și nu devine duhovnicească din trupească și sufletească ce este. După ce ați recunoscut cu mintea și cu inima această dreptate, mărturisiți-o cu gura; făgăduiți-I lui Dumnezeu că vă veți călăuzi după învățătura Sfinților Părinți, ferindu-vă de orice învățătură care nu este adeverită de Sfântul Duh, care nu este primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. După ce ați mărturisit dreptatea lui Dumnezeu cu gura, mărturisiți-o și cu faptele: după ce ați dat făgăduința, îndepliniți-o.

Nu vă temeți de această făgăduință! Este dator s-o dea fiecare fiu ortodox al Bisericii, ea trebuie cerută de la fiecare fiu al Bisericii Ortodoxe de către părintele lui duhovnicesc atunci când săvârșește Taina Spovedaniei.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 167-168)